Peru: Pedro Castillo a fost ales preşedintele statului. Distanţă de 44.000 de voturi faţă de politicianul învins

  • ”Stângistul” Castillo, ai cărui susţinători sunt cetăţenii săraci şi din mediul rural, a învins un politician de dreapta, Keiko Fujimori.
  • Comisia a validat numărul de voturi care i-au revenit lui Castillo, 50,12 la sută din buletinele de vot exprimate.
  • Profesorul de şcoală Pedro Castillo, 51 de ani, este noul preşedinte al Peru, după ce au fost analizate plângerile de fraudă electorală ale rivalei.
545 afișări
Imaginea articolului Peru: Pedro Castillo a fost ales preşedintele statului. Distanţă de 44.000 de voturi faţă de politicianul învins

”Stângistul” Pedro Castillo a fost ales preşedintele statului Peru. Distanţă de 44.000 de voturi faţă de învins

Profesorul rural devenit politician, ai cărui susţinători îi includeau pe cetăţenii săraci şi din mediul rural din Peru, l-a învins, luni, pe Fujimori, politicianul de dreapta, cu doar 44.000 de voturi.

Autorităţile electorale au publicat rezultatele oficiale finale, recunoscând oficial victoria lui Castillo, la mai mult de o lună după ce au avut loc alegerile în naţiunea sud-americană.

Purtând un creion de mărimea unui baston, simbol al partidului său Peru Libre, Castillo a popularizat sintagma „nu mai sărac într-o ţară bogată”.

Economia Peru, al doilea cel mai mare producător de cupru din lume, a fost zdrobită de pandemia de coronavirus, crescând nivelul sărăciei la aproape o treime din populaţie şi eliminând câştigurile din ultimul deceniu.

Deficienţele serviciilor de sănătate publică din Peru au contribuit la rezultatele slabe ale pandemiei din ţară, lăsând-o cu cea mai mare rată a mortalităţii pe cap de locuitor la nivel mondial.

Castillo a promis că va folosi veniturile din sectorul minier pentru a îmbunătăţi serviciile publice, inclusiv educaţia şi sănătatea, ale căror insuficienţe au fost evidenţiate de pandemie.

Fujimori şi-a recunoscut înfrângerea


Fujimori, fostă congresmană, a candidat pentru a treia oară la funcţia de preşedinte, cu sprijinul elitelor de afaceri. Ea este fiica fostului preşedinte închis Alberto Fujimori.

A spus luni că va accepta victoria lui Castillo, după ce l-a acuzat pentru o lună de fraudă electorală, fără a oferi nicio dovadă.

Acuzaţia a întârziat numirea lui Castillo în funcţia de preşedinte ales, deoarece aceasta a cerut autorităţilor electorale să anuleze mii de voturi, multe în comunităţile indigene şi sărace din Anzi.

Preşedintele ales nu a mai ocupat niciodată funcţia. În ultimii 25 de ani a lucrat ca profesor de şcoală elementară în localitatea natală San Luis de Puna, un sat îndepărtat din Cajamarca, o regiune de nord.

Noul preşedinte urmează să depună jurământul pe 28 iulie.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici