Ponta a ajuns la Bruxelles, pentru reuniunea liderilor socialişti europeni

Premierul Victor Ponta a ajuns la Bruxelles, unde va participa la reuniunea liderilor socialişti europeni.

390 afișări
Imaginea articolului Ponta a ajuns la Bruxelles, pentru reuniunea liderilor socialişti europeni

Ponta a ajuns la Bruxelles, pentru reuniunea liderilor socialişti europeni (Imagine: Razvan Chirita/Arhiva Mediafax Foto)

Şeful Guvernului a anunţat anterior că, după vizita din Statele Unite, care a fost organizată între 21-23 octombrie, se va opri şi la Bruxelles pentru a participa la reuniunea liderilor socialişti europeni, înainte de a reveni în România.

El a arătat totodată că i-a cerut mandat preşedintelui Traian Băsescu pentru a participa la Consiliul European, unde una dintre temele principale va fi agenda digitală europeană, dar că nu a primit un răspuns.

După ce Preşedinţia a anunţat oficial că Băsescu va reprezenta România la reniunea CE, Ponta a afirmat că orgoliul şi frustrarea personală de a reprezenta României la Consiliul European într-un domeniu în care Guvernul este cel care are competenţe creează deservicii ţării şi împiedică reprezentarea corectă a intereselor industriei româneşti de IT.

Joi dimineaţa, înainte de a pleca la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că le reaminteşte "celor care cred că viaţa începe odată cu ei" că este unul dintre şefii de stat care au contribuit la agenda UE 2020, în care una dintre componente este digitalizarea.

El a precizat că acest Consiliu European nu ia decizii tehnice, ci este cu oameni politici.

"Vreau să reamintesc celor care cred că viaţa începe odată cu ei că sunt unul dintre şefii de stat care au contribuit la realizarea agendei UE 2020, în care unul din pilonii esenţiali este digitalizarea. Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător", a comentat Traian Băsescu.

Şeful statului şi-a manifestat public nemulţumirea, recent, într-o conferinţă de presă, faţă de prestaţia premierului Victor Ponta de la Consiliul European pe energie din luna mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici