- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (03.04.2013, 17:28)
- Liviu Dadacus
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Celor de la CSM nu le trebuie chiar două luni să-i cunoască pe cei care le-au fost colegi
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, referindu-se la termenul în care CSM va aviza propunerile de procurori şefi, că, dacă vor face un efort foarte mare, celor de la CSM nu le trebuie chiar două luni să-i cunoască pe cei care le-au fost colegi, arătând însă că, până la urmă, e decizia lor.
128 afișări
Ponta: Celor de la CSM nu le trebuie chiar două luni să-i cunoască pe cei care le-au fost colegi (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
"Pe de-o parte, e foarte bine ca toate lucrurile să se desfăşoare transparent. Şi toţi cei pe care i-am numit nu sunt veniţi de pe stradă sau cine ştie de unde. Sunt procurori care au mai îndeplinit funcţii de conducere şi, sigur, orice o să le facă CSM, nu au ce să găsescă altceva decât că au fost colegii lor şi au fost foarte buni să ocupe funcţii până acum, deci sunt buni şi în continuare", a spus Ponta, referindu-se la termenul la care CSM îi va aviza pe cei propuşi pentru funcţiile de conducere la Parchete.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Primele probleme la cipul Neuralink: Ce s-a întâmplat în creierul primului om implantat, la doar o lună după ce a primit dispozitivul
-
Anonymous a întrerupt parada de Ziua Victoriei pe televizoarele smart din Siberia
-
9 mai - Ziua Naţională a Oinei. Se împlinesc 125 de ani de la disputarea primului campionat naţional de oină
-
Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt
El a arătat că CSM nu ar avea nevoie de două luni pentru a da avizul în ceea ce priveşte persoanele pe care le-a propus.
"Avem o mare problemă de stabilitate şi de predictibiliate a Ministerului Public prin faptul că în acest moment conducerea e asigurată într-un mod care nu are o susţinere în prevederile legale. Din acest punct de vedere, dacă fac un efort foarte mare, cei de la CSM - şi nu le trebuie chiar două luni ca să-i cunoască pe cei care le-au fost colegi până de curând - cu atât mai bine. Dar, până la urmă, e decizia lor", a spus Ponta.
Candidaţii la funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public vor fi intervievaţi la sfârşitul lunii mai, potrivit calendarului pentru examinarea propunerilor, stabilit miercuri de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Avizele CSM vor fi transmise Ministerului Justiţiei la 3 iunie, se precizează în calendar.
Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Citeşte şi:
Kovesi, propusă pentru conducerea DNA. Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general. SCRISOAREA PREMIERULUI CĂTRE CSM
Propunerile au fost avansate miercuri dimineaţa de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, printr-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Ponta i-a mai propus pe Bogdan Licu pentru postul de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Codruţ Olaru ca adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Alina Bica ca procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi pe Elena Hosu ca adjunct al procurorului şef al DIICOT.
Procedura de selecţie pentru funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public va fi reluată după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a respins, în 22 noiembrie 2012, pe candidaţii Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie, propuşi de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, pentru funcţiile de procuror general al României şi şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, votul fiind previzibil de la debutul şedinţei. Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a respins cele două propuneri.
Potrivit legii, ministrul Justiţiei este cel care face propunerea de numire a procurorului şef, CSM dă un aviz consultativ, iar preşedintele ţării este cel care emite decretul de învestire în funcţie. Concret, este atributul exclusiv al ministrului de a face propunerea, care poate fi respinsă doar o dată, conform unei decizii a Curţii Constituţionale.
Citește pe alephnews.ro: Noul film „Stăpânul inelelor” va fi lansat în 2026. Cine va face parte din distribuție
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Citește și: Kovesi, propusă pentru conducerea DNA. Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general. SCRISOAREA PREMIERULUI CĂTRE CSM
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ca între Prime Doamne: Ce i-a transmis Jill Biden lui Carmen Iohannis după întâlnirea de la Casa Albă
Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Cine este antreprenorul care vrea să transforme cele mai arzătoare dorinţe ale oamenilor într-o afacere. El a creat şi vândut mai multe afaceri
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția! Cum a răsfățat-o pe Ioana Năstase, după ce femeia a dezvăluit că relația lor o face să trăiască în minciună și durere
PROSPORT.RO
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
CANCAN.RO
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de dragoste ca în filme
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe