Ponta: Chiţoiu şi Gerea încă sunt miniştri. Băsescu poate să facă 70 de plângeri penale

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea încă sunt miniştri, el arătând că demisiile acestora au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern şi că situaţia lor juridică e clară, iar şeful statului poate să facă şi 70 de plângeri penale.

562 afișări
Imaginea articolului Ponta: Chiţoiu şi Gerea încă sunt miniştri. Băsescu poate să facă 70 de plângeri penale

Premierul Victor Ponta (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

"Situaţia juridică este foarte clară, chiar şi pentru preşedintele Băsescu, care minte şi îşi bate joc de oameni, ca de obicei, că spune că nu s-au publicat decretele în Monitorul Oficial... Păi a semnat dânsul vreun decret şi nu l-am publicat eu? Nu a semnat niciun decret! Să-mi trimită decretul dacă vrea", a spus Ponta.

El a precizat că, din punct de vedere legal şi constituţional, lucrurile sunt foarte clare.

"Poate să facă 70 de plângeri penale domnul Băsescu, să fie sănătos", a adăugat Ponta.

El a menţionat că demisiile sunt depuse la cabinetul său, dar nu sunt înregistrate.

"Demisiile reprezintă o voinţă personală care se va concretiza din punct de vedere legal atunci când voi înainta - eu nu pot să înaintez o propunere de revocare a unui ministru fără să spun cine ocupă funcţia respectivă - nu există să las aşa, în aer, ministere", a spus Ponta.

El a arătat că vicepremierul Gabriel Oprea a preluat interimar Ministerul de Interne în urma unei discuţii cu liderul PNL, Crin Antonescu.

"Gabriel Oprea semnează pentru că există decretul preşedintelui publicat în Monitorul Oficial. Când l-am numit pe Oprea, am avut o înţelegere cu domnul Antonescu, altfel nu l-aş fi numit", a spus Ponta.

El a susţinut că Guvernul este funcţional, chiar dacă miniştrii Chiţoiu şi Gerea nu au venit la ultima şedinţă.

"Au pregătit şedinţa de Guvern, chiar dacă nu au venit", a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, luni, la B1TV, dacă se gândeşte să facă plângere penală împotriva premierului, pentru corupţie şi abuz în serviciu, el spunând că "nu este departe ziua" şi că a cerut deja unui grup de jurişti să vadă dacă şeful Guvernului poate răspunde în faţa legii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici