Ponta: CSM este o structură independentă şi are dreptul să acţioneze cum consideră de rigoare

Premierul Victor Ponta a declarat joi, la Târgu Jiu, că CSM este o structură independentă şi are dreptul să acţioneze "cum consideră de rigoare", susţinând că dacă ar fi avut dreptul legal să convoace acest consiliu ar fi făcut-o "pentru că este absolut necesar să avem un ministru al Justiţiei".

688 afișări
Imaginea articolului Ponta: CSM este o structură independentă şi are dreptul să acţioneze cum consideră de rigoare

Victor Ponta (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"CSM este o structură independentă şi are dreptul să acţioneze cum consideră de rigoare. Dacă aş fi avut dreptul legal să-l convoc aş fi facut-o pentru că e absolut necesar să avem un ministru al Justiţiei", a spus, joi, într-o conferinţă de presă, Victor Ponta, care a precizat că, din punctul său de vedere, e foarte bine să ai un ministru al Justiţiei dintre judecători.

El a mai spus că înţelege că judecătorii CSM sunt în vacanţă, "că sunt la plajă, la munte", însă s-ar fi bucurat să se întoarcă ca să discute despre ministrul Justiţiei.

Ponta a afirmat, de asemenea, că e "un sentiment de teroare naţională" când la oameni bătrâni în case intră procurorii să întrebe cu cine au votat, susţinând că asta se întâmpla în '88 şi '89.

Totodată, premierul a spus că va merge luni la şedinţa CSM, susţinând că îşi doreşte foarte tare să se dea avizul pentru Mona Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei.

Premierul Victor Ponta se află, joi, în judeţul Gorj, unde a participat la ceremonia de învestitură a noului prefect, Ion Claudiu Teodorescu, apoi se va întâlni cu reprezentanţii conducerii Complexului Energetic Oltenia.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, joi, Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile publice "de natură să afecteze independenţa justiţiei" făcute de preşedintele interimar, Crin Antonescu, preşedintele onorific al PSD, Ion Iliescu, şi primul ministru Victor Ponta.

"Astăzi, 16 august 2012, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afirmaţiile publice de dată recentă ale domnului Crin Antonescu - preşedinte interimar al României, ale domnului Ion Iliescu - preşedinte onorific al Partidului Social Democrat, precum şi ale domnului Victor Ponta, prim-ministru al României", se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici