Ponta: Eh, ce bine ar fi fost pentru România dacă Băsescu făcea echipă în 2009 cu Iohannis premier!

Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirmă că ar fi fost mult mai bine pentru România dacă preşedintele Traian Băsescu accepta să îl numească, în 2009, pe Klaus Iohannis în funcţia de prim-ministru şi că acum nu poate lua decât ca "formă de inventar" faptul că şeful statului îl susţine pe Iohannis.

410 afișări
Imaginea articolului Ponta: Eh, ce bine ar fi fost pentru România dacă Băsescu făcea echipă în 2009 cu Iohannis premier!

Klaus Iohannis (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

"Eh, ce bine ar fi fost pentru România dacă făcea echipă în 2009 cu primul-ministru Iohannis ! Vedeţi, răzgândirile preşedintelui îmi permit să le iau sub formă de inventar", a răspuns Ponta unei întrebări a presei pe această temă.

El a adăugat că România ar fi arătat mult mai bine dacă Băsescu nu ar fi refuzat, în 2009, instalarea Guvernului Iohannis.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, răspunzând unei întrebări, că ar fi un bun lucru dacă ar putea face echipă pentru a sprijini intrarea României în Schengen cu un ministru de Interne care s-ar numi Iohannis.

El a fost întrebat, în conferinţa de presă susţinută împreună cu preşedintele CE, Jose Barroso, după întâlnirea de la Bruxelles, dacă va face vizite la Berlin şi la Haga pentru a susţine obiectivul intrării României în Schengen.

"Un bun lucru ar fi dacă aş putea face echipă pentru a sprijin intrarea în Schengen cu un ministru de Interne care s-ar numi Iohannis", a răspuns preşedintele Traian Băsescu.

Preşedintele a făcut, miercurim, un apel către liderii USL să găsească de îndată o soluţie la actualele dispute din interiorul alianţei pentru a nu se ajunge la o criză politică, menţionând că s-a creat un climat de instabilitate menit să afecteze credibilitatea ţării, instituţiile şi cetăţenii.

PNL l-a propus de Klaus Iohannis pentru a deveni ministru de Interne şi vicepremier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici