Ponta îl laudă pe Băsescu pentru că a cumpărat un autoturism autohton

Liderul PSD, Victor Ponta, consideră lăudabil şi frumos gestul preşedintelui Traian Băsescu de a cumpăra un autoturism de producţie autohtonă şi a precizat că ar fi nevoie ca şi alte produse autohtone să fie promovate într-un fel sau altul de către şeful statului şi de ceilalţi politicieni.

27 afișări
Imaginea articolului Ponta îl laudă pe Băsescu pentru că a cumpărat un autoturism autohton

Ponta îl laudă pe Băsescu pentru că a cumpărat un autoturism autohton (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Gestul domnului Băsescu a fost unul frumos. Eu nu pot să-l critic pentru aşa ceva, are cine să-l critice tot timpul,este un gest foarte bun ca preşedinte al unei ţări să încurajezi producţia naţională. Cred că aş fi făcut acelaşi lucru în locul dânsului", a declarat Victor Ponta.

Liderul PSD a mai precizat că nu îl consideră pe Traian Băsescu un competitor politic, întrucât ei doi fac parte "din generaţii politice diferite".

"Eu nu am nicio competiţie cu domnul Băsescu. Eu voi face politică la nivel înalt, cel puţin aşa sper, dacă sunt în stare, după ce domnul Băsescu nu va mai face politică. Domnul Băsescu are un anumit fel de a face politică şi eu vreau să propun un altfel de a face politică şi un altfel de societate. Cred că e de datoria mea şi a celor de vârsta mea, nu doar din opoziţie, ci şi din PDL, să ne gândim cum va fi România după ce nu va mai fi domnul Băsescu preşedinte", a adăugat Ponta.

Liderul social-democrat a participat, vineri, la consfătuirea cu tema "Rolul comunităţii locale în procesul descentralizării serviciilor de sănătate publică", organizată de Comisiile de sănătate şi administraţie publică ale Camerei Deputaţilor şi de Consiliul Judeţean Argeş la Universitatea "Constantin Brâncoveanu" din Piteşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici