Ponta susţine că nu a fost deranjat că discuţia de la Cotroceni a devenit publică

Premierul Ponta susţine că nu a fost deranjat de faptul că Preşedinţia a prezentat public discuţia de luni de la Cotroceni şi că îl bucură transparenţa, explicând totodată că i-a înmânat preşedintelui doar nota legii CAS, nu şi alte cifre, deoarece Băsescu nu are atribuţia unei verificări contabile.

294 afișări
Imaginea articolului Ponta susţine că nu a fost deranjat că discuţia de la Cotroceni a devenit publică

Ponta susţine că nu a fost deranjat că discuţia de la Cotroceni a devenit publică (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Nu are nicio treabă preşedintele cu date şi cifre concrete, este treaba Guvernului şi Guvernul răspunde în faţa Parlamentului", a spus Ponta.

Întrebat dacă s-a pregătit pentru discuţia de la Cotroceni, Ponta a răspuns că pregătirea a fost la discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, precum şi pentru Parlament, în faţa preşedintelui neexistând nicio obligaţie deoarece activitatea economică şi politica fiscal-bugetară reprezintă atribuţia Executivului care răspunde în faţa Parlamentului.

"I-am spus preşedintelui că nu are în atribuţii să verifice din punct de vedere contabil - asta este treaba Curţii de Conturi, a Parlamentului - şi-a arogat nişte drepturi pe care nu le are şi, dincolo, de asta, i-am spus direct că atunci când a condus economia românească în 2009-2011, că atunci Guvernul Boc îndeplinea sarcinile stabilite de preşedinte, a fost cea mai mare catastrofă economico-socială din România (...) I-am dus un document oficial pe care l-a ignorat, şi anume nota de fundamentare a proiectului de lege", a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor, că este "o echipă foarte nepregătită", care nu a fost în măsură să-i dea soluţiile de care avea nevoie pentru a fi liniştit în privinţa reducerii CAS.

El a adăugat că i se pare că este vorba despre ”incompetenţa Guvernului”, pentru că reprezentanţii Executivului nu au avut ”argumente cifrice” care să îl facă să fie ”mai liniştit”.

”S-a venit doar cu afirmaţii: reducerea CAS va scoate la suprafaţă munca la greu, stimulează înfiinţarea de noi locuri de muncă - argumente extrem de volatile”, a spus Traian Băsescu

Şeful statului a apreciat că a fost ”o echipă foarte nepregătită”.

”Pentru mine a fost clar că singura abordare pe care o au şi premierul şi ministrul Finanţelor este politică”, a mai spus preşedintele.

”Cert este că reprezentanţii Guvernului nu au fost în măsură astăzi să-mi dea soluţiile de care aveam nevoie. (...) Mă aşteptam ca măcar doamna ministru să vină cu o foaie A4”, a adăugat Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici