Ponta: Voi candida la funcţia de preşedinte al PSD

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, că a decis să candideze la funcţia de preşedinte al partidului, precizând că este nevoie de o alternativă în condiţiile în care Adrian Năstase s-a retras din cursă.

72 afișări
Imaginea articolului Ponta: Voi candida la funcţia de preşedinte al PSD

Ponta: Voi candida la funcţia de preşedinte al PSD (Imagine: Adi Pîclişan/Mediafax Foto)

"Având în vedere că domnul Năstase s-a retras din cursă şi am înţeles motivele, cred că PSD are nevoie de o alternativă. Voi candida la funcţia de preşedinte, cei care mă vor vota vor fi alături de mine pentru ceea ce înseamnă viitorul acestui partid. Am tot respectul pentru cei care au altă opinie, dar am credinţa, poate pentru că sunt mai tânăr decât domnul Năstase, că nimic nu este pregătit dinainte", a spus Ponta.

El a arătat că nu şi-a plănuit intrarea în cursa pentru şefia PSD, apreciind însă că este necesară.

Ponta a mai spus că nu vrea să facă politică în niciun alt partid şi că merge la Congres cu gândul de a fi ales.

"Dacă nu voi fi ales, voi face în continuare poltică pentru că sper să avem un viitor ca partid social-democrat", a spus Ponta. El a arătat că a votat împotriva ideii de vot pe echipe, considerând că opţiunea pentru un pachet este împotriva logicii, întrucât trebuie să votezi pe cineva care nu-ţi place pentru a ieşi câştigător cineva care îţi place.

Ponta a spus că va începe să discute cu toţi colegii săi, precizând că singurul cu care nu va face echipă va fi liderul PSD Bucureşti Marian Vanghelie.

El a mai arătat că va discuta şi cu Cristian Diaconescu, care a precizat că nu îşi va retrage candidatura, dar şi cu Liviu Dragnea şi cu fiecare lider de filială în parte.

"Mi se spunea că nu o să stau în prezidiu, o să stau în sală. Mă bazez pe cei din sală, nu pe cei din prezidiu", a spus Ponta, făcând aluzie la o replică pe care i-a adresat-o Vanghelie în pauza Comitetului Executiv.

El a făcut anunţul după şedinţa CExN a PSD de luni.

Anterior, surse din partid declarau că vicepreşedintele PSD Victor Ponta intenţionează să-şi anunţe, luni, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional (CExN), candidatura pentru funcţia de preşedinte al partidului, în urma deciziei lui Adrian Năstase de a nu mai candida la şefia PSD.

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a anunţat, luni, că a decis să nu mai candideze la funcţia de preşedinte al partidului, pentru că nu doreşte să participe la "un circ prost scris".

"Nu am de gând să legitimez prin participarea mea la această competiţie o competiţie în care nu cred. (...) Am o mult prea mare preţuire pentru mine însumi", a mai declarat Năstase.

Adrian Năstase a precizat că rămâne membru al PSD, dar că nu doreşte să candideze la nicio funcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici