Preşedintele Băsescu decorează mai multe personalităţi din Republica Moldova

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, un decret de decorare a mai multor personalităţi din Republica Moldova, informează Administraţia prezidenţială.

158 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu decorează mai multe personalităţi din Republica Moldova

Traian Basescu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Astfel, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la oficializarea limbii române şi a revenirii la alfabetul latin în Republica Moldova, în semn de înaltă preţuire pentru prestigioasa activitate pusă în slujba promovării limbii şi literaturii române, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul „Meritul Cultural” - în grad de Comandor, categoria A „Literatură”, lui Igor Creţu, poet şi traducător, şi Ordinul „Meritul Cultural” - în grad de Ofiţer, categoria A „Literatură” lui Vasile Romanciuc, poet, autor a numeroase cărţi pentru copii, lui Eugen Lungu, critic literar, redactor-şef al Editurii „Arc” din Chişinău, lui Vlad Pohilă, scriitor, publicist şi traducător, autor de dicţionare şi lucrări de lingvistică, lui Vasile Gârneţ, poet şi prozator, director al revistei „Confort”, lui Mircea V. Ciobanu, poet, dramaturg, redactor-şef al Editurii „Ştiinţa” din Chişinău, şi lui Teo Chiriac, poet şi traducător, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Decorarea a fost făcută la propunerea ambasadorului României în Republica Moldova, Marius Lazurca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici