Reacţia lui Codrin Ştefănescu după ce Liviu Dragnea a fost confirmat cu COVID-19: "Suntem îngijoraţi, nu i se dă dreptul să dea un telefon"

Fostul secretar general al PSD, Codrin Ştefănescu, susţine că apropiaţii lui Liviu Dragnea sunt îngrijoraţi pentru că fostului lider social-democrat nu i se dă voie să dea un telefon familiei.

2621 afișări
Imaginea articolului Reacţia lui Codrin Ştefănescu după ce Liviu Dragnea a fost confirmat cu COVID-19: "Suntem îngijoraţi, nu i se dă dreptul să dea un telefon"

Reacţia lui Codrin Ştefănescu după ce Liviu Dragnea a fost conformat cu COVID-19: "Suntem îngijoraţi, nu i se dă dreptul să dea un telefon"

Fostul secretar general al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunţat, duminică seara, pe Facebook, că apropiaţii lui Liviu Dragnea nu mai pot lua legătura cu el.

„Vreau sa vā anunţ cā Liviu Dragnea a fost internat! Este suspect de Covid! Deşi nu a fost scos la muncā in ultimele luni, deşi a fost izolat in camerā in mod abuziv! Povestea e scurtā: dupā ce avocaţii au obţinut in instantā decizia de a fi trimis la muncā, dupā abuzul constant la care a fost supus, i s-a cerut un test anti-covid. A ieşit pozitiv, inexplicabil in situaţia izolārii sale, apoi a fost trimis şi internat la spitalul penitenciarului Jilava! Adicā mutat imediat! Nu putem lua legāturā cu el de ieri, nu i se dā dreptul sā dea un telefon familiei, nu ştim exact situaţia lui actualā!”, a scris Ştefănescu pe reţeaua de socializare.

El a declarat, pentru MEDIAFAX, că ultima dată a vorbit cu Liviu Dragnea în urmă cu două zile şi a anunţat că avocatul fostului lider al PSD a cerut explicaţii de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

„A fost dus la Spitalul Jilava, unde este plin de Covid, a fost pus în cameră cu mai mulţi bolnavi. (...) Vreau să îl văd acasă, în viaţă”, a spus Ştefănescu.

„Două persoane custodiate de Penitenciarul Bucureşti-Rahova au fost confirmate pozitiv SARS-CoV-2 şi s-a dispus transferarea acestora la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava”, a anunţat duminică seara Administraţia Naţională a Penitenciarilor (ANP).

Surse oficiale au confirmat, pentru MEDIAFAX, că una dintre cele două persoane este Liviu Dragnea, fost lider al PSD.

Ambele persoane sunt asimptomatice, a mai anunţat ANP.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici