REACŢII internaţionale după votul Senatului în cazul lui Dan Şova

Mai multe ambasade au reacţionat după ce Senatul a respins cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Dan Şova. Potrivit anunţului oficial făcut în plen în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu încuviinţează arestarea preventivă a lui Dan Şova.

6571 afișări
Imaginea articolului REACŢII internaţionale după votul Senatului în cazul lui Dan Şova

REACŢII internaţionale după votul Senatului în cazul lui Dan Şova (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Ambasada britanică: Monitorizăm evoluţiile din justiţie şi deciziile Parlamentului privind imunitatea

Ambasada Marii Britanii a precizat, miercuri, după ce Senatul a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Şova, că monitorizează evoluţiile din domeniul justiţiei, inclusiv deciziile Parlamentului în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară.

 "Ambasada britanică monitorizează evoluţiile din domeniul justiţiei, inclusiv deciziile Parlamentului în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară. Ultimul raport al Comisiei Europene referitor la progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) notează faptul că România a devenit mai eficientă în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Documentul remarcă, totodată, cu îngrijorare, că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a avut un succes limitat în a convinge Parlamentul să răspundă pozitiv cererilor sale pentru ridicarea imunităţii unor parlamentari, pentru a permite începerea unor investigaţii şi aplicarea măsurilor de arest preventiv", precizează Ambasada britanică.

Misiunea diplomatică apreciază "rolul pozitiv al DNA în lupta împotriva corupţiei" şi sprijină eforturile sale constante în această direcţie.

"Organismele judiciare ale României, cum ar fi DNA, pun bazele unui principiu fundamental şi anume că nimeni nu este mai presus de lege. Suntem total de acord cu acest principiu", mai afirmă Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.

Ambasada SUA: Imunitatea nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere

Ambasada SUA a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane şi că trebuie să se permită anchetarea cazurilor de corupţie şi aplicarea legii.

 "Nu comentăm cu privire la cazuri individuale, dar considerăm că un principiu de bază al democraţiei este faptul că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane", se arată în răspunsul misiunii diplomatice, după ce Senatul a respins ridicarea imunităţii senatorului Dan Şova.

"Trebuie să se permită anchetarea cazurilor de corupţie şi aplicarea legii", mai precizează Ambasada SUA.

Ambasada Olandei: Urmărim cu îngrijorare şi cu surprindere evoluţiile privind ridicarea imunităţii

Ambasada Olandei a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că urmăreşte "cu îngrijorare şi cu surprindere" evoluţiile privind ridicarea imunităţii parlamentarilor, mai ales în contextul în care partidele politice şi-au luat angajamentul de a lupta împotriva corupţiei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici