Renate Weber, propusă de ALDE ca Avocat al Poporului: Am demisionat din ALDE când am acceptat noua misiune

Renate Weber, propusă de ALDE pentru funcţia de Avocat al Poporului, a declarat, că est onorată de încrederea aratată de colegii de partid, precizând că a demisionat din formaţiune atunci când a acceptat această nominalizare.

1807 afișări
Imaginea articolului Renate Weber, propusă de ALDE ca Avocat al Poporului: Am demisionat din ALDE când am acceptat noua misiune

Renat Weber, propusă de ALDE ca Avocat al Poporului: Am demisionat din ALDE când am acceptat noua misiune

„Ma onoreaza nominalizarea pentru Avocatul Poporului si ma bucura increderea pe care mi-au aratat-o, inca o data, deja fostii colegi din ALDE, pentru ca am demisionat din partid odata ce am acceptat aceasta noua misiune. Este o decizie pe care am cantarit-o indelung si pe care nu am luat-o usor. Cel mai confortabil pentru mine acum ar fi fost sa nu ma implic. Calitatea de spectator la viata cetatii este cea mai usoara dintre toate. Nu suporta responsabilitati, poti foarte bine sa emiti judecati, sa pui stampile, sa dai vina pe altii si tu sa nu faci nimic. Eu am ales sa fac. Sa lupt in continuare pentru valorile in care cred, pentru apararea drepturilor si libertatilor, pentru care lupt de aproape 30 ani, fie in calitate de ONG-ist sau de om politic. Sper ca audierea mea sa fie convingatoare si rezultatul votului din Parlament sa fie unul pozitiv”, a scris Renate Weber, luni, pe Facebook.

Grupurile parlamentare reunite ale ALDE au decis, luni, ca Renate Weber să fie propunerea pentru funcţia de Avocat al Poporului, a spus, pentru MEDIAFAX, Călin Popescu Tăriceanu.

Anterior acestei decizii, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că termenul pentru depunerea candidaturilor pentru funcţia de Avocat al Poporului pot fi depuse până marţi, 25 iunie, urmând ca votul să fie dat miercuri, în plenul reunit.

Renate Weber este fost europarlamentar şi a candidat la alegerile pentru PE pe lista ALDE pe locul al treilea. Cu toate acestea, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu nu a obţinut un scor astfel încât să poată avea eurodeputaţi în noua legislatură a Parlamentului European.

Victor Ciorbea a trimis, luni, o adresă către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Marcel Ciolacu şi Călin Popescu Tăriceanu, în care îi anunţă că mandatul său în funcţia de Avocat al Poporului a încetat, potivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Taguri:
weber,
alde,
avocat

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici