România acordă un sprijin financiar de 100.000 euro Teritoriilor Palestiniene

Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a anunţat, marţi, la Berlin, că România acordă un sprijin financiar de 100.000 de euro pentru Teritoriile Palestiniene dar şi că ţara noastră analizează o posibilă contribuţie la misiunea de poliţie a Uniunii Europene din Teritoriile Palestiniene (EUPOL COPPS).

25 afișări
Imaginea articolului România acordă un sprijin financiar de 100.000 euro Teritoriilor Palestiniene

România acordă un sprijin financiar de 100.000 euro Teritoriilor Palestiniene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Statul de drept şi securitatea civilă sunt chestiuni esenţiale pentru construcţia unui stat palestinian viabil, iar acest lucru este important pentru toţi cei care, la fel ca şi România, cred în viziunea a două state, israelian şi palestinian, trăind alături în pace şi securitate", a declarat ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, cu prilejul Conferinţei internaţionale de la Berlin, potrivit unui comunicat MAE.

Ministrul Comănescu a anunţat, în cadrul reuniunii, un sprijin financiar pentru Teritoriile Palestiniene de 100.000 Euro, din bugetul alocat pentru asistenţă oficială pentru dezvoltare.

Potrivit sursei citate, suma este destinată sprijinirii unor proiecte concrete vizând îmbunătăţirea ordinii publice, poliţiei rutiere şi a cercetării criminalistice.

Ministrul de Externe a precizat de asemenea că România analizează o posibilă contribuţie la misiunea de poliţie a Uniunii Europene din Teritoriile Palestiniene (EUPOL COPPS).

România doreşte să continue în 2009 şi 2010 susţinerea pentru autorităţile palestiniene, prin oferirea de asistenţă tehnică în domenii precum gestionarea situaţiilor de criză, ordine publică, criminalistică, tehnologia informaţiilor şi altele, anunţă Ministerul de Externe.

"Orientul Mijlociu se află între priorităţile României şi vrem să refacem cât mai rapid legăturile puternice pe care le-am avut în regiune; una din modalităţile de implicare a României în regiune este acum prin intermediul Uniunii Europene şi al Strategiei europene pentru Orientul Mijlociu" a mai declarat Lazăr Comănescu, potrivit MAE.

Odată cu aprobarea prin decret prezidenţial a înfiinţării Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah – Palestina, MAE va iniţia demersurile pentru organizarea şi darea în funcţiune a Oficiului, posibil până la sfârşitul anului 2008. Oficiul de Reprezentare va contribui între altele şi la facilitarea acordării de asistenţă pentru Autoritatea Naţională Palestiniană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici