Răducan a precizat că, deși contestația sa a fost respinsă „în mod previzibil”, va continua să urmeze toate etapele interne ale contestării, fără a apela însă la instanță, dorind ca disputa să rămână în interiorul partidului.
Acesta susține că Dominic Fritz are obligația de a prezenta un document oficial emis de instituțiile competente ale statului român, care să ateste clar dreptul său de a ocupa o funcție de conducere într-un partid politic din România și de a reprezenta formațiunea la nivel național.
Răducan consideră inadmisibil ca, până în prezent, Fritz să nu fi prezentat un astfel de document.
„Consider că Dominic are o datorie față de noi, toți membrii. Față de partid, în integralitatea lui. Dominic are obligația să ne prezinte tuturor un document oficial, emis de către instituțiile abilitate ale statului român prin care să se ateste că are dreptul de a ocupa o funcție de conducere într-un partid în România, implicit de reprezentare la nivel național. Dominic avea obligația ca, încă de la depunerea candidaturii sale, să atașeze un astfel de document oficial. Este inadmisibil să nu vedem nimic cert legal”, a declarat Răducan, criticând ceea ce el numește „o glumă” privind justificările primite până acum.
Totodată, candidatul atrage atenția asupra riscului reputațional pe care l-ar putea suferi USR dacă se încalcă legea sau dacă partidul ajunge într-o situație de vulnerabilitate juridică.
El subliniază că USR nu își poate permite să fie „vulnerabilizat în nicio negociere cu alte partide sau cu alte organisme ale statului”.
Dominic Fritz a anunțat la începutul lunii iunie că va candida la conducerea USR: „Am intrat într-un context politic în care USR are șansa să devină principalul partid din România. Îmi doresc să fiu parte din acest drum și de aceea candidez la Președinția USR”.
Acesta și-a anunțat atunci colegii că a discutat cu juriști importanți despre chestiunea cetățeniei.
„De un an de zile sunt și parte din conducerea USR. Vă asigur că fac acest pas după ce am discutat cu juriști importanți din România, cu o practică de zeci de ani, inclusiv în drept constituțional. Obținerea cetățeniei, pe care mi-o doresc atât de mult, e doar o chestiune birocratică, cu dosarul depus de un an și cu toate condițiile îndeplinite”, a precizat acesta.
În total, 12 membri și-au depus candidatura. Comisia Electorală a USR a validat 9 dintre aceștia, în baza documentelor solicitate prin procedura internă.
Candidații validați sunt: Violeta Alexandru – USR Sector 5, Vasile-Gabriel Filip – USR Constanța, Dominic-Samuel Fritz – USR Timiș, Constantin Gheorghiță – USR Italia, Mihai Mihăilă – USR Bacău, Luiza Elena Oancea – USR UK, Eduard Răducan – USR Argeș, George Ungureanu – USR Tulcea și Horea Zaha – USR Bihor.