Senatorii jurişti cer CSM şi SRI mandatele de interceptare în cazurile Şereş şi Păcuraru

Comisia juridică din Senat a formulat, miercuri, două adrese către CSM şi SRI, în cazurile Codruţ Şereş şi Paul Păcuraru, în care solicită mandatele de interceptare a convorbirilor telefonice în cele două cazuri.

23 afișări
Imaginea articolului Senatorii jurişti cer CSM şi SRI mandatele de interceptare în cazurile Şereş şi Păcuraru

Senatorii jurişti cer CSM şi SRI mandatele de interceptare în cazurile Şereş şi Păcuraru

Senatorii jurişti au elaborat, în şedinţa de miercuri a comisiei, o adresă către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în care, în vederea soluţionării în conformitate cu procedurile legale a cererii Parchetului privind începerea urmăririi penale în cazul Codruţ Şereş, solicită următoarele precizări: dacă au fost respectate dispoziţiile art. 62 din Codul de Procedură Pendală cu privire la administrarea probelor în cauză, dacă s-au respectat dispoziţiile art. 91, indice 1, din Codul de Procedură Penală, cu privire la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor prin telefon sau orice mijloc de comunicare, în acest sens cerându-se "să fie pus la dispoziţia Comisiei juridice mandatul de interceptare".

O altă solicitare adresată CSM în cazul Şereş vizează dacă, în cursul cercetării penale, părţile au formulat plângeri în legătură cu modul în care s-a efectuat urmărirea penală şi modul în care aceste cereri au fost soluţionate.

Senatorii jurişti mai vor să ştie dacă urmărirea penală a fost efectuată în condiţii de confidenţialitate şi ce măsuri s-au luat în vederea respectării acestui principiu de drept, în vederea garantării dreptului fiecărei părţi la un proces echitabil.

Preşedintele Comisiei juridice, Norica Nicolai (PNL), a precizat că aceleaşi solicitări vor fi transmise CSM şi în cazul cererii de începere a urmării penale în cazul ministrului Paul Păcuraru.

Comisia juridică a mai formulat o adresă şi către Serviciul Român de Informaţii, în care cere să i se transmită dacă s-a solicitat mandat de interceptare faţă de senatorul Codruţ Şereş, pentru săvârşirea infracţiunilor de trădare şi spionaj, fiind vorba despre infracţiuni privind siguranţa statului, urmând a pune la dispoziţia comisiei toate documentele.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, în 18 aprilie, Senatului aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva ministrului Municii, Paul Păcuraru, vizat într-un dosar de corupţie.

De asemenea, în 22 aprilie, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Senatului aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva lui Codruţ Şereş în dosarul 147/D/P/2007 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transfrontalier şi trădare prin transmitere de secrete.

A doua zi, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Senatului aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva lui Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, într-un alt dosar, în legătură cu privatizarea unei societăţi din domeniul energetic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici