Senatul a adoptat, tacit, proiectul legislativ privind Statutul poliţistului local

Senatul a adoptat, tacit, luni, propunerea legislativă privind Statutul poliţistului local, care prevede norme generale privind desfăşurarea acestei activităţi profesionale. Comisia pentru apărare din Senat a întocmit un raport de respingere asupra acestei iniţiative legislative.

3368 afișări
Imaginea articolului Senatul a adoptat, tacit, proiectul legislativ privind Statutul poliţistului local

Senatul a adoptat, tacit, proiectul legislativ privind Statutul poliţistului local

Propunerea legislativă privind statutul poliţistului local, iniţiată de mai mulţi parlamentari din UDMR şi PSD a împlinit termenul de dezbatere şi vot pe 5 aprilie.

Potrivit expunerii de motive, proiectul legislativ „are ca obiect de reglementarea statutului profesiei de poliţist local, cuprinzând norme referitoare la: condiţiile generale privind desfăşurarea acestei activităţi profesionale; şcolarizarea poliţiştilor locali, încadrarea acestora în raport cu nivelul studiilor necesare; acordarea gradelor profesionale; însemnele distinctive de ierarhizare; procedura şi cazurile de modificare şi/sau de suspendare a raporturilor de serviciu; îndatoriri, drepturi şi interdicţii; condiţiile privind pensionarea, răspunderea juridică a acestora, precum şi încetarea raporturilor de serviciu”.

Comisia pentru apărare, raport de respingere

Iniţiatorii susţin necesitatea unui astfel de act normativ prin natura şi complexitatea muncii depuse de poliţistul local care presupune efort fizic şi psihic prelungit motiv pentru care trebuie asigurate drepturi similare celorlalte structuri de ordine publică.

„Acest statut nu este necesar doar din prisma asigurării unor drepturi, ci şi pentru a oferi o mai mare protecţie poliţistilor locali prin stabilirea în mod unitar de reguli, norme şi proceduri care să conducă la profesionalizarea instituţiei poliţiei locale să definească şi să reglementeze drepturile poliţiştilor locali, condiţiile specifice de selecţie şi încadrare laolaltă cu obligaţiile şi modul de desfăşurare a activităţii”, se arata în expunerea de motive.

Proiectul legislativ urmează să fie dezbătut şi votat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici