Severin cere lui Barroso demiterea lui Gray, dacă e vinovat pentru declaraţiile privind procurorii

Europarlamentarul PSD Adrian Severin i-a adresat preşedintelui Comisiei Europene o scrisoare în care îi cere demiterea purtătorului de cuvânt al CE Mark Gray dacă acestuia îi revine în întregime responsabilitatea pentru declaraţiile pe tema schimbării procedurii de numire a procurorilor şefi.

27 afișări
Imaginea articolului Severin cere lui Barroso demiterea lui Gray, dacă e vinovat pentru declaraţiile privind procurorii

Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray

La începutul scrisorii adresate lui José Manuel Durão Barroso, Adrian Severin aminteşte că la 4 septembrie, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, răspunzând unei întrebări din partea ziariştilor în cadrul unei conferinţe presă, a afirmat că decizia Parlamentului României legată de sistemul de numire a procurorilor români este contrară poziţiei Comisiei Europene, exprimată în raportul de ţară cu privire la progresul în materie de justiţie şi lupta împotriva corupţiei din România.

Eurodeputatul precizează că Gray a adăugat, cu acea ocazie, că autorităţile române sunt conştiente de faptul că România nu trebuie să îşi schimbe prezentul mecanism de numire, care conferă atribuţii în acest sens Guvernului şi şefului statului, sugerând că o asemenea schimbare ar putea avea repercusiuni negative asupra respectivului stat membru şi asupra statutului său în Uniunea Europeană.

"O asemenea declaraţie este neprofesionistă, dar şi extrem de incorectă şi greşită în mod fundamental", îi scrie Severin lui Barroso.

Conform lui Severin, declaraţia lui Gray este neprofesionistă "deoarece, confruntat cu o întrebare asupra unei chestiuni care nu făcea parte din prezentarea sa dinainte pregătită şi care atingea o chestiune sensibilă şi controversată, obiect al disputei politice interne într-un stat membru", purtătorul de cuvânt ar fi trebuit mai întâi "să îşi ia timpul necesar pentru a se informa legat de detaliile problemei", în condiţiile în care evenimentul la care s-a referit întrebarea avusese loc doar cu zece ore înainte de conferinţa de presă.

Europarlamentarul susţine, în scrisoare, că declaraţia lui Gray este totodată "extrem de incorectă şi greşită în mod fundamental".

El consideră că afirmaţia "neagă dreptul Parlamentului unui stat membru de a legifera într-un domeniu care ţine de competenţele sale constituţionale recunoscute prin tratatele Uniunii Europene" şi "pretinde că CE este capabilă şi doritoare să cenzureze exerciţiul dreptului unui parlament al unui stat membru de a legifera în conformitate cu convingerile sale, chiar şi când nu există o încălcare a acquis-ului comunitar sau nu există acquis în materie".

Severin este de părere, de asemenea, că respectiva declaraţie "merge împotriva principiului independenţei politice a sistemului judiciar (care include numirea procurorilor), un principiu apărat de Consiliul Europei şi implementat în legislaţia românească ca rezultat al unei recomandări explicite adresate de Comisia Europeană în 2004".

"Acest principiu a fost abandonat în România după finalizarea negocierilor de aderare, un fapt care, conform Parlamentului român, a dus la politizarea justiţiei şi a procuraturii, acest fenomen întinzându-se în cele din urmă asupra luptei împotriva corupţiei, după cum s-a arătat corect în raportul CE. Motivele pentru care executivul comunitar şi-a schimbat poziţia legat de sistemul de numire a procurorilor, precum şi responsabilitatea pentru această schimbare nefericită, încă aşteaptă clarificare", adaugă Severin.

În opinia sa, Gray a oferit, prin respectiva declaraţie, "argumente euro-scepticilor care pretind că birocraţii de la Bruxelles se plasează peste reprezentarea legitimă a naţiunilor, exact când noi, la nivelul Uniunii Europene, facem eforturi pentru depăşirea dificultăţilor aferente ratificării Tratatului de la Lisabona" şi, de asemenea, "chiar şi involuntar, sprijin pentru retorica antiparlamentară din ce în ce mai ameninţătoare folosită de forţele politice naţional-populiste, autoritare şi de extremă dreapta din România şi de pretutindeni".

Severin adaugă că pe 31 iulie, Gray a făcut alte declaraţii publice, exprimând atunci sprijinul pentru şeful Direcţiei Naţionale Anti-corupţie (DNA), Daniel Morar, "pretinzând că CE este împotriva schimbării sale din funcţie".

Acest lucru contrazice faptul că progresul luptei împotriva corupţiei în România, pentru care DNA este responsabilă, a fost modest (după cum a indicat în cele din urmă şi raportul CE), raportul Consiliului Superior al Magistraturii a concluzionat că performanţa DNA şi a şefului său a fost nesatisfăcătoare, chiar dacă CE are dreptul de a solicita progrese în combaterea corupţiei şi îmbunătăţirea independenţei şi eficienţei sistemului judiciar românesc, nu are dreptul de a numi înalţi oficial în statele membre şi nici de a se amesteca în dezbaterile politice interne cu privire la aceste numiri, scrie Severin.

Severin îi solicită lui Barroso să verifice dacă Gray a primit instrucţiuni pentru a face respectivele declaraţii sau dacă responsabilitatea pentru acestea îi aparţine în întregime, caz în care consideră obligatoriu să ceară preşedintelui Comisiei Europene demiterea purtătorului de cuvânt.

"Având în vedere cele de mai sus, vă solicit, domnule Preşedinte, să exploraţi această chestiune şi să verificaţi dacă domnul Gray a primit instrucţiuni pentru a face respectivele declaraţii sau dacă responsabilitatea pentru acestea îi aparţine în întregime. În cel din urmă caz, cred că este potrivit şi chiar obligatoriu să vă solicit demiterea domnului Gray din prezenta funcţie. Dacă decizia altcuiva este la originea acestui comportament, sunt convins că trebuie să luaţi imediat măsurile necesare pentru sancţionarea corespunzătoare a celor vinovaţi şi pentru evitarea repetării unor asemenea fapte pe viitor", scrie eurodeputatul PSD.

"În acest context, sper că veţi clarifica totodată rolul pe care Secretariatul General al CE l-a avut în comentariile recente ale domnului Gray. Nu putem să ne abţinem a observa că există o preeminenţă a «evaluării politice» (realizată de SG al CE, aflat în subordonarea dvs directă) în realizarea rapoartelor de monitorizare. Cu siguranţă o evaluare politică nu este cea potrivită pentru o analiză obiectivă a progreselor în materie de reformă a justiţiei. Aştept răspunsurile dvs detaliate la chestiunile ridicate mai sus", se arată în încheierea scrisorii şefului delegaţiei PSD din cadrul Grupului Socialist din PE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici