Situaţie halucinantă la alegerile locale 2020. Primar mort de COVID-19, ales la Deveselu din nou

Primarul comunei Deveselu, din Olt, Ion Aliman, mort în 17 septembrie, din cauza COVID-19, a câştigat, duminică, alegerile. Situaţia demnă de un scenariu de film este reală, astfel că în Deveselu se vor face din nou alegeri.

4954 afișări
Imaginea articolului Situaţie halucinantă la alegerile locale 2020. Primar mort de COVID-19, ales la Deveselu din nou

Primarul comunei Deveselu, din Olt, Ion Aliman, candidat PSD pentru un nou mandat, a fost confirmat cu COVID-19 în data de 4 septembrie, a fost internat la Spitalul suport COVID din Caracal, dar pentru că starea sa de sănătate s-a deteriorat, a fost transferat la Spitalul Colentina din Capitală. Aici a murit, în 17 septembrie.

Cetăţenii comunei l-au votat, însă, să le fie primar, deşi Aliman este mort.
Potrivit unor surse politice, Ion Aliman a adunat 1.020 de voturi din 1.600 valabil exprimate.

Acelaşi număr de voturi a fost şi la Consiliul Local, astfel că PSD va avea l Deveselu un viceprimar, care va fi şi primar interimar până la alegerile parţiale, care se vor organiza pentru alegerea primarului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici