Solcanu: În PSD, s-ar putea forma o stângă autentică, nemulţumită de guvernarea cu PDL

Fostul senator PSD Ion Solcanu a declarat, duminică, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că în interiorul PSD s-ar putea forma o stângă autentică, el adăugând că există nemulţumiri în partid după ce PSD a negociat în genunchi intrarea la guvernare.

13 afișări
Imaginea articolului Solcanu: În PSD, s-ar putea forma o stângă autentică, nemulţumită de guvernarea cu PDL

Solcanu: În PSD, s-ar putea forma o stângă autentică, nemulţumită de guvernarea cu PDL (Imagine: Mediafax Foto)

"După ce PSD a intrat la guvernare, nevoia unei stângi va fi şi mai actuală în România. Avem deja zeci de mii de şomeri şi vedem că promisiunile făcute în campania electorală nu mai pot fi respectate. Această stângă autentică ar putea apărea chiar în sânul PSD", a spus Ion Solcanu.

El a precizat că există mari nemulţumiri în cadrul PSD după intrarea la guvernare alături de PDL, însă a evitat să precizeze numele celor care nu agreează alianţa cu democrat-liberalii.

Fostul senator PSD consideră că social-democraţii "au negociat în genunchi intrarea la guvernare, partidul fiind acum la remorca PDL".

"PDL a luat funcţiile cheie în executiv, iar PSD a primit ministerele cu cea mai mare expunere, adică Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei sau Ministerul Sănătăţii. PSD va fi partidul care va plăti costurile crizei, în timp ce grupul compact al miniştrilor PDL va face legea în Gugern", a spus Solcanu.

El a adăugat că soluţia optimă pentru PSD după alegerile din 30 noiembrie ar fi fost intrarea în opoziţie.

"Degeaba zicem noi că PDL şi PSD şi-au dat mâna, pentru că există animozităţi evidente. Sunt mari nemulţumiri în cadrul electoratelor celor două partide. Nu cred că oamenii din cele două partide se vor suporta multă vreme. Ţinta este, deocamdată, aruncarea PNL peste bord din funcţii, dar urmează etapa a doua în care vor fi împărţite posturile, iar aici vor apărea probleme", susţine fostul senator PSD.

Solcanu consideră că PSD va fi măcinat sistematic de către PDL, inclusiv prin atragerea membrilor social-democraţi în partidul condus de Emil Boc.

"Nu cred că PDL va sta cu braţele încrucişate. Nu PNL e principalul vizat, ci PSD, iar PDL va încerca să atragă oameni de la PSD", a adăugat Solcanu.

Fostul senator PSD a declarat că rămîne în viaţa politică, declarându-se ataşat de valorile social-democrate.

"Nu ştiu ce voi face. Am ieşit din Parlament după cinci mandate consecutive, nu mai sunt membru PSD, dar pot reveni oricând în partid. Nu e obligatoriu să mă înscriu în filiala din Iaşi", a mai afirmat Ion Solcanu.

Ion Solcanu a demisionat în 19 iulie 2008 din PSD Iaşi, el reclamând faptul că a fost marginalizat în cadrul filialei ieşene a PSD de către conducerea organizaţiei. Solcanu nu a candidat în alegerile parlamentare din 30 noiembrie spunând că nu se va înscrie într-un alt partid politic întrucât se consideră în continuare un social-democrat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici