Prima pagină » Politic » Sondaj CURS: Percepția românilor privind direcția țării, negativă / În ce personalitate politică au românii cea mai mare încredere

Sondaj CURS: Percepția românilor privind direcția țării, negativă / În ce personalitate politică au românii cea mai mare încredere

Un sondaj realizat de CURS privind percepția românilor privind direcția țării, dar și gradul de încredere în diferite personalități politice și instituții ale statului, arată imaginea unei nemulțumiri generale.
Sondaj CURS: Percepția românilor privind direcția țării, negativă / În ce personalitate politică au românii cea mai mare încredere
Sursa foto: Alexandra Pandrea/Mediafax Foto
Diana Nunuț
21 dec. 2025, 20:21, Politic

Sondajul CURS, dat publicității duminică, arată nemulțumirea românilor la sfârșitul acestui an, marcat de reorganizarea scrutinului prezidențial, dar și de măsurile fiscale adoptate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar al României.

Datele, colectate în perioada 10-19 decembrie 2025, pe un eșantion de 1.067 de persoane majore, conturează o imagine generală dominată de neîncredere, pesimism și presiune economică.

Direcția în care se îndreaptă România

75% dintre românii participanți la acest sondaj sunt de părere că România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce doar 21% apreciază că direcția este una bună. Diferența este una covârșitoare, indicând astfel o ruptură între discursul oficial și percepția de zi cu zi a populației.

Încrederea în personalitățile politice

Românii au fost întrebați, în cadrul aceluiași sondaj, și câtă încredere au în câteva nume de pe scena politică actuală. Per total, datele nu au arătat un scor de peste 50% pentru vreo personalitate politică.

Cele mai bune scoruri de „foarte multă / multă încredere” se opresc în jurul pragului de 35–40%. Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, are un grad de încredere de 40%, în timp ce liderul AUR, George Simion, are 37%. Președintele României, Nicușor Dan, are un grad de încredere de 35%, în timp ce noul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, 27%.

Pe de altă parte, 25% dintre respondenți au declarat că au „foarte multă / multă încredere” în premierul Ilie Bolojan, la egalitate cu liderul PSD, Sorin Grindeanu.

Armata și Biserica, instituțiile despre care românii au o părere bună. Cine se află la polul opus

Concluziile sondajului mai arată că, în privința instituțiilor statului, în topul încrederii românilor se află Armata (81%), Biserica (76%), pompierii (65%) și UE (55%). La polul opus, Justiția, Parlamentul și Guvernul sunt evaluate negativ de aproximativ 70% dintre respondenți, în timp ce Curtea Constituțională și sindicatele au, la rândul lor, scoruri slabe.

34% dintre respondenți au o părere bună despre instituția Președintelui, iar în cazul serviciilor de informații, 32%.

Percepția românilor privind măsurile luate de Guvernul Bolojan

Întrebați cum califică măsurile fiscale luate de Guvernul Bolojan pentru reducerea deficitului bugetar, 41% dintre românii chestionați sunt de părere că unele măsuri trebuiau luate, altele nu. 26% dintre respondenți au considerat că măsurile au fost justificate și necesare și tot 26% au considerat opusul.

Datele sondajului CURS indică o stare de nemulțumire socială profundă și coerent articulată, care este alimentată în principal de deteriorarea percepută a situației economice personale.

Datele sondajului au fost colectate prin realizarea unor interviuri față-în-față, la domiciliul respondenților, în perioada 10–19 decembrie 2025. Eșantionul este probabilist, multistadial și stratificat, iar marja maximă de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost ponderate în funcție de structura de vârstă a electoratului, conform ultimelor date INS.