Biroul Politic Național al PNL se întrunește marți într-o ședință care a început la ora 17:00, pentru a discuta strategia de urmat în urma moțiunii de cenzură care a dărâmat Guvernul Bolojan.
Ilie Bolojan a obținut o victorie politică în interiorul PNL, după ce rezoluția propusă de el pentru a nu face o coaliție cu PSD a fost adoptată cu 34 de voturi „pentru”, 10 abțineri și niciun vot împotrivă.
S-au abținut de la votarea rezoluției: Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc, Alina Gorghiu, Adrian Vestea, Cătălin Predoiu, Monica Anisie, Alexandru Popa, Adrian Cozma, Toma Petcu si Ion Iordache.
Toma Petcu, președintele Consiliului Județean Giurgiu, a criticat modul în care a fost organizată ședința și direcția propusă de conducerea partidului.
„Această ordine de zi impusă ad-hoc și nediscutată nu este corectă, mai ales în aceste vremuri importante. Reluarea unui vot în diferite forme doar ca să dăm un rol ședinței nu este corectă”, a spus Petcu, potrivit stenogramelor.
Liderul liberal a susținut că rezultatul moțiunii de cenzură reprezintă un eșec major al negocierilor politice purtate de conducerea PNL.
„Scorul moțiunii este un eșec al negocierilor. Trebuiau să fie mai puține voturi decât semnături, asta ni s-a spus, dar am avut cel mai mare vot pentru dărâmarea guvernului”, a afirmat acesta.
Petcu a criticat și strategia anti-PSD, spunând că aceasta nu a produs rezultate concrete.
„Toate aceste rezoluții anti-PSD s-au încheiat cu un eșec la moțiune”, a declarat liderul CJ Giurgiu.
El s-a pronunțat ferm împotriva intrării PNL în opoziție și a transmis că aleșii locali nu susțin această variantă.
„Nu pot să fiu de acord cu intrarea în opoziție a PNL. Toți primarii PNL din Giurgiu vor să rămână la guvernare”, a mai spus Petcu.
Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare și vicepreședinte al Camerei Deputaților, a criticat în ședința liberalilor liderii care se declară acum anti-PSD, deși au fost aleși pe liste comune cu social-democrații.
„Nu e normal să vină unii să ne spună: noi suntem cei mai aprigi antipesediști, dar ați fost aleși pe liste cu PSD”, a spus Cozma, potrivit stenogramelor obținute de Mediafax.
El le-a reproșat lui Dan Motreanu, Siegfried Mureșan și Gheorghe Falcă faptul că au candidat pe lista comună PNL-PSD la europarlamentare, în timp ce lui Ciprian Ciucu i-a transmis că el, la Satu Mare, nu a avut „înțelegere cu PSD” și s-a luptat constant cu social-democrații.
Cozma a susținut că PNL ar trebui să rămână la guvernare, inclusiv prin varianta unui guvern minoritar cu alte partide pro-europene, pentru a continua reformele și pentru ca rezultatele acestora să nu fie capitalizate ulterior de alții.
„Trebuie să stăm la guvernare, să ne îndeplinim obiectivele”, a spus liderul PNL Satu Mare.
El a cerut ca decizia privind direcția partidului să fie luată într-un Consiliu Național al PNL și a afirmat că, pe lângă responsabilitatea PSD pentru criza politică, trebuie analizată și responsabilitatea liderilor liberali care au dus partidul în alianța cu PSD.
Ilie Bolojan a susținut în ședința PNL că „clarificarea responsabilității politice este a PSD” și că „reformele au fost întârziate de PSD”.
Potrivit acestuia, „AUR partajează responsabilitatea politică cu PSD”, iar PSD „trebuie să-și asume consecințele”.
Bolojan a mai transmis că este nevoie de „asumarea guvernării de către PSD” și că social-democrații „să nu fugă de răspundere”.
În ceea ce privește o eventuală colaborare politică, liderul liberal a afirmat că „PSD nu mai este un partener credibil pentru PNL pentru formarea unui guvern”.
Dominic Fritz, preşedintele USR, anunţă că în Comitetul Politic al USR s-a votat menţinerea deciziei anterioare, de a nu mai forma o majoritate guvernamentală cu PSD. În plus, USR va propune PNL un acord politic, pentru o abordare coordonată în privinţa paşilor următori.
Potrivit stenogramelor, onținute de Mediafax, din ședință, prim-vicepreședinte PNL Adrian Veștea a invocat inclusiv varianta unui guvern minoritar, care ar putea fi condus fie de Ilie Bolojan, fie de un alt lider liberal.
Acesta a subliniat necesitatea evaluării opțiunilor în contextul presiunilor legate de ratingurile agențiilor și implementarea PNRR, dar și menținerea unității în partid.
Potrivit surselor citate de G4Media, rezoluția propusă de Ilie Bolojan a fost adoptată cu 34 de voturi „pentru” și 10 abțineri, fără voturi împotrivă.
Gruparea critică la adresa lui Bolojan, din care fac parte Hubert Thuma și Nicoleta Pauliuc, s-a abținut de la vot.
În cadrul ședinței, Bolojan a susținut că responsabilitatea politică pentru situația actuală revine PSD, acuzând întârzierea reformelor și lipsa de credibilitate în negocieri. El a subliniat că PNL va rămâne în opoziție, asumând un rol „constructiv”.
Liderii liberali discută în continuare o a doua moțiune privind poziția partidului la negocierile de la Cotroceni.