Theodor Paleologu, la o reuniune a simpatizanţilor PDL: "Votaţi ologu' şi Paleologu! "

Candidatul PDL pentru Primăria Sectorului 1, Theodor Paleologu, a declarat, joi, la o reuniune a simpatizanţilor PDL, că nu poate să le spună acestora să fie "paleologii" lui, pentru că numele său "e de circulaţie mai restrânsă", dar i-a îndemnat: "Votaţi ologu' şi Paleologu!".

324 afișări
Imaginea articolului Theodor Paleologu, la o reuniune a simpatizanţilor PDL: "Votaţi ologu' şi Paleologu! "

Theodor Paleologu (Imagine: Stefan Birlodeanu/Mediafax Foto)

Theodor Paleologu a făcut această declaraţie la reuniunea PDL de la Palatul Copiilor, în care Sulfina Barbu şi-a lansat candidatura pentru funcţia de primar al Sectorului 4. La această manifestare au participat toţi candidaţii PDL pentru primăriile de sector, precum şi candidatul democrat-liberal pentru funcţia de primar general al Capitalei, Silviu Prigoană.

Paleologu a spus, la începutul discursului său ţinut în faţa simpatizanţilor PDL, că stă foarte puţin la reuniune, deoarece trebuie să plece la o recepţie.

"Eu nu pot să spun ca ilustrul nostru viitor coleg, poate, fiţi paleologii mei, că e de circulaţie mai restrânsă numele meu, însă pot să spun: votaţi ologu' şi Paleologu! Şi, împreună cu ologu' şi Paleologu, votaţi Sulfina, că e un soare!", a spus Theodor Paleologu.

Înainte de intervenţia lui Paleologu, europarlamentarul PDL Traian Ungureanu, care a fost şi prezentatorul manifestării, le-a spus simpatizanţilor democrat-liberali că nu le cere să fie ungurenii lui sau ai altui Ungureanu, ci să fie "bucureştenii PDL-ului".

Sulfina Barbu a spus că ea candidează pentru Primăria Sectorului 4 pentru că "cel mai mult pe lumea asta urăşte trădarea şi trădătorii".

Ea l-a criticat apoi pe actualul primar al Sectorului 4 pentru că a trecut de la PC la UNPR şi invers.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici