Ungureanu: Nu sunt avocatul traseismului politic, dar respect competenţa

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, că nu este avocatul "traseismului politic", dar respectă competenţa celor care s-ar afla în această situaţie în cadrul ARD şi a admis că este posibil să apară mandate suplimentare alocate la parlamentarele din această toamnă.

369 afișări
Imaginea articolului Ungureanu: Nu sunt avocatul traseismului politic, dar respect competenţa

Mihai Răzvan Ungureanu (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

Ungureanu a fost întrebat dacă formaţiunea pe care o conduce va respecta Codul Etic anunţat de Monica Macovei în care unul dintre criteriile eliminatorii pentru desemnarea candidaţilor la parlamentare este acela al traseismului politic.

"Sunt în postura în care pot defini cel mai bine traseismul, fiţi convins că traseismul nu are un avocat în mine, dar – şi aici lucrul trebuie să fie foarte clar – respect competenţa şi interesul faţă de orişice principiu care ţine de alianţa noastră", a răspuns Ungureanu.

În acelaşi timp, el a fost întrebat cum vede simularea USL care arată faptul că la alegerile parlamentare vor fi alocate mandate suplimentare, în special ARD.

"Indiferent de cum arată o simulare, ceea ce contează e campania electorală. Dacă o campanie e bine condusă, simularea devine scenariul cel mai rău (...) Mandatele suplimentare, dacă apar, şi este posibil să apară, ies din joc aritmetic al proporţionalităţii", a susţinut preşedintele FC.

"Ar fi păcat să avem un Parlament care arată mai corpolent decât Parlamentul pe care îl avem acum, pentru că în momentul acela ne dăm cu toţii seama, tardiv, e adevărat, ce înseamnă să nu respecţi voinţa naţională pe un referendum care punea în cauză o cifră strictă, unică, de reprezentare parlamentară, 300 de parlamentari", a mai declarat Ungureanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici