USR: Fondul Suveran de Investiţii a trecut prin Parlament, pentru că niciunul dintre premierii PSD nu şi-a asumat răspunderea

USR a transmis, după ce CCR a hotărât că Fondul Suveran de Investiţii nu poate fi înfiinţat prin decizia Parlamentului, ci doar prin hotărârea Guvernului, că Liviu Dragnea s-a grăbit să treacă proiectul prin Legislativ, pentru că niciunul dintre cei trei premieri ai PSD nu şi-au asumat răspunderea.

592 afișări
Imaginea articolului USR: Fondul Suveran de Investiţii a trecut prin Parlament, pentru că niciunul dintre premierii PSD nu şi-a asumat răspunderea

USR: Fondul Suveran de Investiţii a trecut prin Parlament, pentru că niciunul dintre premierii PSD nu şi-a asumat răspunderea

"USR a blocat astăzi, cel puţin temporar, cel mai mare jaf al României. Decizia confirmă că legea de înfiinţare a Fondului nu a respectat nicio logică economică. Acest fond nu poate fi înfiinţat printr-o decizie a Parlamentului, controlat de Liviu Dragnea, ci printr-o hotărâre de Guvern. Liderul PSD s-a grăbit să treacă Fondul Suveran prin Parlament deoarece niciunul dintre cei trei premieri PSD nu a vrut să îşi asume responsabilitatea de a aproba acest proiect falimentar. Prin intermediul Fondului, PSD vrea să ascundă atât datoria publică, cât şi deficitul bugetar şi să căpuşeze companiile de stat. Actuala coaliţie de guvernare are nevoie imediată de bani pentru a plăti pomenile electorale", a transmis USR printr-un comunicat de presă remis de MEDIAFAX.

Deputatul USR, Cosette Chichirău, a afirmat că, prin înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi de Investiţii (FSDI), PSD vrea "să fure fără puşcărie".

"PSD şi Dragnea şi-au făcut de la bun început un plan malefic: să fure fără puşcărie. Planul avea doi paşi: distrugerea justiţiei şi apoi jaful. Pasul 1 n-a reuşit în totalitate, dar încă se lucrează la el. Pasul 2 a fost şi el demarat în februarie 2017, dar s-a împotmolit un pic. Niciun premier nu a vrut să-şi asume înfiinţarea Fondului Suveran, aşa că Dragnea a introdus legea prin Parlament, cum a făcut şi cu legile justiţiei. Din păcate pentru el, nu se poate înfiinţa un fond privat prin lege; Guvernul trebuie să dea hotărâre de guvern. Asta a spus CCR astăzi", a declarat deputata USR Cosette Chichirău, membră în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Curtea Constituţională a admis toate sesizările formulate de Opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis cu privire la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii, motivând că un astfel de Fond trebuie înfiinţat prin hotărâre de guvern, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

Parlamentul a adoptat, pe 7 iunie, proiectul care înfiinţează Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), care va include 33 de companii de stat. Acţionarul acestuia va fi statul român, iar capitalul social se va ridica la 9 miliarde de lei.

Proiectul iniţiat de 181 de deputaţi şi senatori PSD şi ALDE are ca scop dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private. Un alt scop al înfiinţării FSDI este administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit.

Legea a fost trimisă de către Parlament spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis pe 16 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici