Voiculescu: Băsescu joacă peste Constituţie pentru a ajuta PD

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, consideră că iniţierea unui referendum fără data de desfăşurare arată doar că preşedintele Traian Băsescu joacă peste Constituţie din dorinţa de a ajuta PD în campania electorală.

1 afișare
Imaginea articolului Voiculescu: Băsescu joacă peste Constituţie pentru a ajuta PD

Voiculescu: Băsescu joacă peste Constituţie pentru a ajuta PD

Voiculescu apreciază, într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că gestul şefului statului nu poate fi calificat decât ”o manifestare a unei intenţii egoiste a lui Traian Băsescu de a ajuta electoral PD“.

El arată că toate partidele parlamentare mai puţin PRM au fost de acord cu proiectul discutat în Parlament şi pe care premierul intenţionează acum să şi-l asume.

"Ce vrea Traian Băsescu este de fapt să creeze contextul propice pentru a susţine PD în campania pentru europarlamentare“, susţine Dan Voiculescu.

Potrivit acestuia, declanşarea unui referendum în acest moment vizează strict obiectivele electorale ale PD şi ale lui Traian Băsescu de a obţine controlul politic majoritar.

"Gestul preşedintelui nu are nicio legătură, nici cu reforma clasei politice, nici cu nivelul de trai al populaţiei şi nici cu atribuţiile constituţionale ale preşedintelui României. Suntem martorii unui mărunt joc electoral al preşedintelui Traian Băsescu, iar premierul trebuie să îşi asume răspunderea cât mai repede pe proiectul de lege dezbătut în Parlament”, a precizat Dan Voiculescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici