Zgonea: Antonescu e în stare să-l numească pe Băsescu premier, dacă ajunge preşedinte

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, scrie pe contul său de Facebook că liderul liberal Crin Antonescu e în stare să se răzgândească şi să aibă încredere acum în Mihai Răzvan Ungureanu, iar dacă ar ajunge şeful statului, e în stare să îl numească pe Traian Băsescu premier.

582 afișări
Imaginea articolului Zgonea: Antonescu e în stare să-l numească pe Băsescu premier, dacă ajunge preşedinte

Valeriu Zgonea (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Zgonea crede că preşedintele PNL, Crin Antonescu, se referă probabil la fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu atunci când afirmă că ar susţine un candidat al dreptei în turul secund al alegerilor prezidenţiale.

"Crin Antonescu spune că în turul doi ar susţine un candidat al dreptei. Probabil că se referă la Mihai Răzvan Ungureanu, cel pe care împreună l-am dat jos din funcţia de prim-ministru", a scris Zgonea.

El a mai arătat că Antonescu e în stare să îl numească pe Traian Băsescu premier dacă ajunge şef de stat, opinând că de la liderul liberal "poţi să te aştepţi acum la orice".

"Eu cred că Antonescu este în stare să se răzgândească şi să aibă încredere acum în MRU. Şi, mai mult, eu cred că este în stare, dacă ajunge Preşedinte, să îl numească chiar şi pe Traian Băsescu în funcţia de prim-ministru. De la Crin Antonescu poţi să te astepţi acum la orice", a scris Zgonea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici