Zgonea: Îi scriu lui Băsescu. Suntem de acord cu pactul Guvern - Parlament - Preşedinţie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Biroul Permanent a decis să trimită un răspuns la scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind un pact între Parlament, Guvern şi Preşedinţie, în care se arată disponibilitatea pentru acest "triunghi de putere".

511 afișări
Imaginea articolului Zgonea: Îi scriu lui Băsescu. Suntem de acord cu pactul Guvern - Parlament - Preşedinţie

Zgonea: Îi scriu lui Băsescu. Suntem de acord cu pactul Guvern - Parlament - Preşedinţie (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Astăzi (n.r.- luni) voi trimite o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu. Este un punct de vedere în care ne manifestăm disponibilitatea, în acest triunghi de putere, Guvern - Parlament - Preşedinţie, pentru a îndeplini toate angajamentele pe care le avem şi care au fost făcute după 9 decembrie în faţa cetăţenilor şi bineînţeles, ca stat european, în faţa instituţiilor europene. Scrisoarea preşedintelui este absolut corectă şi normală, este vorba despre funcţionarea instituţiilor statului. Cele trei instituţii lucrează şi comunică între ele. Camera Deputaţilor, grupurile parlamentare, membrii Biroului permanent îşi manifestă disponibilitatea ca agenda aceasta a celor trei instituţii să fie una comună şi pe plan intern şi pe plan extern, în tot ceea ce înseamnă interes al statului român, al cetăţenilor din ţară, sau a românilor care lucrează în UE", a declarat Zgonea după şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis în 23 martie la Parlament o scrisoare în care solicita un parteneriat cu Parlamentul şi Guvernul în ceea ce priveşte asumare în comun a obiectivelor privind un stat de drept modernizat şi consolidat, adoptarea monedei euro şi aderarea la spaţiul Schengen.

El a propus un plan de acţiune pentru îndeplinirea acestor 3 obeictive care prevede adoptarea noului Statut al deputaţilor şi senatorilor şi adoptarea unui cod de conduită al parlamentarilor, cu termen înainte de sfârşitul sesiunii, respectarea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi asigurarea protecţiei adecvate pentru sistemul judiciar şi instituţiile anticorupţie împotriva presiunilor nejustificate, cu termen imediat-permanent.

Planul mai cuprinde revocarea membrilor Guvernului care fac obiectul unor acţiuni în instanţă pentru fapte penale, angajarea răspunderii membrilor Parlamentului pentru fapte de încălcare a regimului de integritate şi prevenirea, sancţionarea corupţiei privind achiziţiile publice şi dezvoltarea rolului ANI în acest domeniu, cu termen 30 aprilie şi desemnarea conducerii Parchetului General şi DNA cu termen imediat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici