Despre înțepăturile de insecte: pericole, prevenție și tratament (P)

De la țânțari la albine, viespi și căpușe, interacțiunile noastre cu aceste mici creaturi pot lăsa în urmă o serie de reacții, de la simple iritații la probleme medicale grave. Înțelegerea modului în care reacționează organismul la aceste înțepături, ce măsuri preventive putem lua și cum să gestionăm simptomele este esențială pentru a ne bucura de activitățile în aer liber în siguranță.

Atunci când o insectă înțeapă, ea injectează, de obicei, salivă sau venin în piele. Aceste substanțe conțin proteine și alte compuși care pot declanșa o reacție a sistemului imunitar. Reacția locală tipică include roșeață, umflătură, mâncărime și, uneori, durere. Gravitatea acestor simptome variază în funcție de tipul insectei, de cantitatea de substanță injectată și de sensibilitatea individuală a persoanei înțepate.

Pentru majoritatea oamenilor, înțepăturile de insecte sunt doar un inconvenient minor. Cu toate acestea, unii indivizi pot dezvolta reacții alergice severe, cunoscute sub numele de anafilaxie (șoc anafilactic). Anafilaxia poate avea simptome precum dificultăți de respirație, umflarea feței, a buzelor sau a gâtului, amețeli sau leșin, erupții cutanate extinse, greață sau vărsături, și reprezintă o urgență medicală ce necesită atenție imediată.

Burduja, despre scumpirile de la 1 iulie: Analizăm și alte opțiuni pentru reducerea prețului la energie electrică

Primul tratament care foloseşte instrumentul de editare genetică CRISPR salvează viaţa unui bebeluş

Pe lângă reacțiile alergice, înțepăturile de insecte pot duce și la alte complicații, cum ar fi infecții bacteriene sau transmiterea de boli.

Tipuri de insecte, înțepături asociate, boli transmise

În general, insectele care ne pot înțepa pot fi împărțite în două categorii principale, în funcție de scopul înțepăturii:

• insecte care înțeapă pentru a se hrăni cu sânge (hematofage) – acestea sunt atrase de gazde (oameni și animale) pentru a se hrăni cu sânge, necesar pentru reproducere sau supraviețuire; înțepătura este, de obicei, un mijloc de a obține hrana și adesea trece neobservată inițial; din această categorie fac parte și multe din cele care transmit boli
• insecte care înțeapă pentru apărare – acestea nu se hrănesc cu sânge, ci înțeapă pentru a se apăra pe ele însele sau cuibul lor atunci când se simt amenințate sau sunt provocate; veninul lor este adesea mai puternic, având rol de a provoca durere și de a descuraja atacatorul

Țânțari

Există numeroase specii de țânțari, dar cele mai comune care înțeapă oamenii sunt țânțarul comun (Culex pipiens) și țânțarul tigru asiatic (Aedes albopictus), acesta din urmă fiind o specie invazivă în extindere.

Aceștia sunt prezenți pretutindeni în România, dar mai ales în apropierea surselor de apă stătătoare (lacuri, bălți, canale, mlaștini, recipiente cu apă neacoperite, gropi cu apă de ploaie etc.), unde își depun ouăle. Femelele sunt cele care înțeapă deoarece se hrănesc cu sânge (uman sau animal) pentru a-și dezvolta ouăle.

Sunt activi în special seara și noaptea, dar țânțarul tigru poate fi activ și ziua. Își reduc activitatea la temperaturi scăzute.

Factori care favorizează înțeparea:

• apele stătătoare – sunt locurile ideale de reproducere pentru țânțari
• căldura și umiditatea – țânțarii preferă căldura și umiditatea crescută
• dioxidul de carbon (CO₂) – sunt atrași de CO₂ expirat de oameni și animale
• acidul lactic și alte substanțe din transpirație – atrag țânțarii
• culorile închise – unele studii sugerează că sunt atrași de culorile închise

Aspectul înțepăturii: O umflătură mică, roșie, rotundă, care provoacă mâncărime intensă, ce poate dura până la câteva zile. Poate fi moale la început, apoi se întărește. La persoanele sensibile, reacția poate fi mai severă, sub formă de urticarie sau umflături extinse.

În România, țânțarii pot transmite:

• Virusul West Nile – majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice sau provoacă simptome ușoare (febră, dureri de cap, dureri musculare/articulare, oboseală); cazurile severe pot duce la meningită sau encefalită
• Virusul Zika – deși mai puțin frecvent în România, poate fi transmis de țânțarul tigru; simptomele sunt ușoare (erupție cutanată, febră, dureri articulare, conjunctivită); gravitatea sa constă în riscul de defecte congenitale, dacă este contractat în timpul sarcinii
• Febra Dengue și Febra Galbenă – sunt mai des întâlnite în zone tropicale și subtropicale, dar pot fi transmise și de țânțarul tigru
• Malaria – transmisă de țânțarul anofel, este preponderent întâlnită în regiunile tropicale/subtropicale, cu cazuri foarte rare de apariție în România

Albine și viespi

Atât albina meliferă, cât și numeroase specii de viespi se întâlnesc peste tot în România, în special în apropierea florilor, copacilor, zonelor cu fructe coapte, coșurilor de gunoi și a locurilor unde se consumă alimente și băuturi dulci în aer liber. Albinele se găsesc în apropierea stupilor, iar viespile pot construi cuiburi în scorburi, sub streșini sau în alte locuri adăpostite.

Factori care favorizează înțeparea:

• amenințare percepută – atât albinele cât și viespile înțeapă, de obicei, doar atunci când se simt amenințate sau când cuibul lor este deranjat
• mișcări bruște – gesticulații violente în preajma lor
• culori puternice și parfumuri intense – pot atrage viespile și albinele
• alimente dulci și băuturi – sunt atrase de zahăr

Aspectul înțepăturii: Albinele provoacă o durere bruscă, ascuțită, urmată de roșeață, umflătură și căldură locală. Înțepătura poate avea un punct negru în centru, unde a rămas acul, căci acesta, împreună cu sacul de venin, rămâne de obicei în piele și trebuie îndepărtat cu grijă. Mâncărimea apare ulterior.

Înțepătura de viespe provoacă durere ascuțită, instantanee, urmată de roșeață, umflătură și senzație de arsură. Spre deosebire de albine, viespile nu își pierd acul și pot înțepa de mai multe ori.

Înțepăturile de albine și viespi nu transmit boli infecțioase. Principalul risc este reacția alergică, ce poate varia de la o reacție locală extinsă (umflarea întregului membru) la o reacție sistemică severă (anafilaxie).

Căpușe (boala Lyme)

Trăiesc în apropierea solului, în zonele cu vegetație densă: ierburi înalte, tufișuri, păduri, margini de pădure, parcuri, grădini neîngrijite, zone cu frunze moarte. Nu zboară și nu sar, ci se agață de gazde (oameni sau animale) atunci când acestea trec pe lângă ele.

Factori care favorizează înțeparea:

• activitățile în aer liber – drumeții, plimbări în pădure, grădinărit, picnicuri în zone cu vegetație
• sezonul cald – sunt cele mai active din primăvară până toamna (aprilie-noiembrie)
• animalele de companie – căpușele pot fi aduse în casă de animalele de companie
• îmbrăcămintea neadecvată – hainele deschise la culoare și cu mâneci/pantaloni scurți cresc riscul de a nu le observa

Aspectul înțepăturii: De obicei, este nedureroasă, așa că înțepătura poate trece neobservată. Căpușa rămâne atașată de piele și se umflă pe măsură ce se hrănește cu sânge. Poate arăta ca un punct negru sau maro, crescând în dimensiune. După îndepărtare, poate rămâne o mică umflătură roșie.

Există mai multe specii de căpușe, dar cele mai relevante pentru transmiterea bolilor în România sunt Ixodes ricinus (căpușa de pădure) și Dermacentor reticulatus (căpușa de vacă sau căpușa de luncă). Căpușele sunt vectori importanți pentru o serie de boli grave:

• boala Lyme (borelioza) – este cauzată de bacteria Borrelia purtată de căpușe; unul dintre cele mai caracteristice semne este eritemul migrator – o erupție cutanată roșie, în expansiune, adesea cu un aspect de „țintă” (inel roșu în jurul unei zone centrale clare), care apare la 3-30 de zile de la înțepătură; alte simptome pot include febră, dureri de cap, oboseală, dureri musculare și articulare; netratată, poate afecta ireversibil articulațiile, inima și sistemul nervos
• febra butonoasă (rickettsioza) – este cauzată de bacteria Rickettsia conorii, pe care căpușele o pot purta; se manifestă prin febră, dureri de cap, erupție cutanată generalizată (peteșii) și o leziune negricioasă, ca o escară, la locul înțepăturii
• encefalita de căpușă – o infecție virală a creierului, mai rară în România, dar prezentă în unele zone; simptomele pot varia de la cele asemănătoare gripei la forme severe cu afectare neurologică

Purici

Apar de obicei în locuințe, în special în zonele cu animale de companie (câini, pisici), dar și în curți, grădini, covoare, mobilier tapițat.

Factori care favorizează înțeparea: Prezența animalelor de companie neprotejate, curățenia insuficientă, medii calde și umede.

Aspectul înțepăturii: mici pete roșii, adesea grupate câte 3-4, cu un punct roșu central. Provoacă mâncărime intensă, mai ales pe picioare, glezne și în jurul taliei.

În general, înțepăturile de purici nu transmit boli grave la om în România, dar pot provoca dermatite alergice. În trecut, au fost vectori pentru ciumă și tifos.

Păianjeni

Deși majoritatea păianjenilor sunt veninoși, veninul lor este rar periculos pentru om, deoarece cele mai multe specii au colți prea mici sau un venin prea slab pentru a penetra pielea umană sau a provoca reacții semnificative. Păianjenii înțeapă, de obicei, doar ca ultimă soluție de apărare, atunci când se simt amenințați sau sunt prinși accidental.

În România, există câteva specii de păianjeni care pot provoca înțepături cu simptome notabile, dar cazurile severe sunt foarte rare.

Văduva neagră preferă zonele calde și uscate, în special cele cu vegetație scurtă, pietre, gunoi, grămezi de lemne. Este întâlnită cu precădere în sudul României, în special în Dobrogea și în zona litorală a Mării Negre, inclusiv în Delta Dunării. Poate fi găsită și în zone agricole. Înțepătura poate fi inițial simțită ca o înțepătură de ac sau o arsură ușoară, iar unii oameni nu simt nimic la început. În decurs de 15 minute până la o oră, durerea se intensifică și se răspândește, adesea la nivelul întregului membru sau trunchi, chiar și în zona abdominală (imitând un abdomen acut). Veninul acestui păianjen este neurotoxic, și poate provoca simptome precum durere intensă, crampe musculare severe, dureri de cap, amețeli, greață, transpirație excesivă, creșterea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac. Deși rareori fatală la adulți sănătoși, înțepătura este foarte dureroasă și necesită adesea tratament medical. Copiii mici, vârstnicii și persoanele cu probleme de sănătate pot fi mai vulnerabili.

Păianjenii de casă, de diverse specii (păianjenul de pâlnie, păianjenul gigant de casă) sunt foarte răspândiți în locuințe, în special în colțuri întunecate, uscate și rar umblate, sub mobilier, în subsoluri, poduri, garaje. Pot fi întâlniți și în grădini, sub pietre sau în lemne. Acești păianjeni sunt timizi și fug de oameni. Înțepătura apare doar dacă sunt striviți accidental sau provocați direct. Înțepătura, de obicei, este slabă, adesea nici nu penetrează pielea. Dacă o face, seamănă cu o înțepătură de ac.

Păianjenii, spre deosebire de insecte, nu transmit boli infecțioase.

Primul ajutor: cum îl acordăm

Indiferent de tipul insectei, există câteva principii de bază care se aplică majorității înțepăturilor:

• calmați persoana înțepată – panica poate agrava situația; asigurați-vă că persoana este calmă și în siguranță
• evaluați situația – observați locul înțepăturii și căutați semne de reacție alergică severă sau alte complicații
• acționați rapid și igienic – cu cât intervenția este mai promptă și mai curată, cu atât riscul de infecții sau reacții severe scade

Primul pas în acordarea primului ajutor este îndepărtarea acului, dacă este cazul. Această etapă este importantă în cazul înțepăturilor de albină, deoarece albina lasă acul cu sacul de venin în piele. Nu încercați să stoarceți sau să apucați acul cu penseta. Acest lucru poate elibera mai mult venin în organism. În schimb, folosiți o margine plată (ex: card de credit, unghie, lamă de cuțit) pentru a răzui acul lateral și a-l scoate. Încercați să faceți acest lucru în primele secunde după înțepătură pentru a minimiza cantitatea de venin eliberată. În cazul viespilor, bondarilor sau altor insecte, acul nu rămâne de obicei în piele, așa că această etapă nu este necesară.

În cazul căpușelor, folosiți o pensetă cu vârf fin, prindeți căpușa cât mai aproape de piele și trageți ferm și constant, fără a o răsuci sau zdrobi. Nu încercați să ardeți căpușa, să o sufocați cu ulei sau vaselină, deoarece o poate face să elibereze mai mult conținut gastric și venin în piele, crescând riscul de transmitere a bolilor. După îndepărtare, monitorizați zona câteva săptămâni pentru apariția unei erupții cutanate (eritemul migrator, specific bolii Lyme). Consultați medicul dacă apar orice alte simptome.

Al doilea pas este curățarea zonei înțepăturii. Spălați bine și folosiți apă și săpun pentru a curăța temeinic zona. Acest lucru ajută la îndepărtarea oricăror reziduuri de venin și la prevenirea infecțiilor bacteriene. Opțional, puteți aplica un antiseptic ușor (ex: alcool medicinal, soluție de iod) dacă aveți la îndemână, dar nu este obligatoriu după spălarea cu săpun.

Pentru reducerea inflamației și durerii se pot aplica comprese reci sau gheață învelită într-un prosop pe zona înțepăturii timp de 10-20 de minute. Repetați de mai multe ori pe zi. Frigul ajută la constricția vaselor de sânge, reduce umflătura și ameliorează durerea. Dacă înțepătura este la nivelul unei mâini sau picior, ridicați membrul afectat pentru a reduce inflamația și acumularea de lichid.

Observați cu atenție evoluția înțepăturii. Căutați semne de infecție, cum ar fi înroșirea care se extinde, căldură crescută, durere puternică sau apariția de puroi. Majoritatea reacțiilor locale (roșeață, umflătură, mâncărime) se ameliorează în câteva ore până la o zi.

Mai multe înțepături simultane, chiar și la persoane care nu sunt alergice, pot provoca o reacție toxică datorită cantității mari de venin. Căutați asistență medicală dacă au loc zeci sau sute de înțepături.

O înțepătură în zonele sensibile, cum ar fi în gură, gât sau în jurul ochilor necesită atenție medicală, chiar dacă nu este o reacție alergică severă, din cauza riscului de umflătură care poate compromite căile respiratorii sau vederea.

Tratamentul înțepăturilor de insecte

Tratamentul variază semnificativ în funcție de tipul insectei, de severitatea reacției individuale și de prezența unor condiții medicale preexistente.

Pentru majoritatea înțepăturilor de insecte, care se manifestă prin roșeață, umflătură ușoară, mâncărime și durere locală, tratamentul poate fi gestionat eficient la domiciliu, urmând regulile de prim ajutor: îndepărtarea acului, curățarea zonei și aplicarea de comprese reci.

Pentru controlul mâncărimii și disconfortului, se pot folosi:

• produse aplicate local – loțiune cu calamină, creme medicamentoase cu substanțe antialergice sau cortizon, aplicate în strat subțire de 2-3 ori pe zi
• antihistaminice orale – în caz de mâncărime severă sau extinsă; blochează reacția alergică a organismului și ameliorează semnificativ simptomele
• analgezice – medicamentele antiinflamatoare și analgezice pot fi administrate pentru a gestiona durerea puternică și inflamația

Evitați scărpinatul. Acest lucru este vital pentru a preveni lezarea pielii, care poate duce la infecții bacteriene secundare. Tăierea unghiilor scurt și acoperirea înțepăturii cu un bandaj pot ajuta la prevenirea scărpinatului, mai ales la copii.

Scărpinatul intens al unei înțepături poate rupe bariera pielii, permițând bacteriilor să pătrundă și să provoace o infecție (celulită, impetigo). Semnele unei infecții includ roșeață crescută care se extinde de la locul înțepăturii, căldură la atingere, durere intensă, apariția puroiului sau a unor vezicule, febră, frisoane sau stare generală alterată. Dacă apar semne de infecție, este imperativ să consultați un medic. Acesta va prescrie, cel mai probabil, un antibiotic oral, pentru a trata infecția secundară.

În caz de șoc anafilactic, se apelează 112 și se administrează imediat adrenalină. Persoanele cu antecedente de anafilaxie la înțepături de insecte poartă adesea un autoinjector de adrenalină. Administrați doza imediat, conform instrucțiunilor, chiar dacă simptomele par inițial ușoare.

Așezați persoana într-o poziție confortabilă pentru respirație, în șezut, sau, dacă se simte leșinată, culcată într-o parte, cu picioarele ușor ridicate. Chiar și după administrarea adrenalinei și ameliorarea simptomelor, transportul la spital este obligatoriu pentru monitorizare, deoarece reacțiile anafilactice pot reveni (reacție bifazică).

Prevenția rămâne însă cea mai bună strategie, reducând la minimum necesitatea oricărui tratament. O trusă de prim ajutor bine echipată și cunoștințele de bază pot face o diferență majoră în gestionarea corectă a acestor incidente comune. Pentru prevenție, puteți urma câteva reguli simple dar foarte eficiente:

• folosiți repelente de insecte, direct pe piele sau pe haine
• purtați îmbrăcăminte protectoare (haine cu mâneci lungi și pantaloni lungi) în zonele cu risc
• evitați parfumurile puternice și hainele foarte colorate care ar putea atrage insectele
• fiți atenți la mâncarea și băuturile dulci atunci când le consumați în aer liber
• verificați-vă hainele și pielea după ce ați petrecut timp în natură, mai ales pentru căpușe

Remedii naturiste în caz de înțepături

Deși medicina modernă oferă numeroase soluții, multe remedii naturiste continuă să fie populare datorită accesibilității, costului redus și, adesea, eficacității lor în calmarea simptomelor ușoare până la moderate. Este important de menționat că aceste remedii sunt complementare și nu ar trebui să înlocuiască sfatul medical sau tratamentul de urgență în cazul unor reacții severe.

Exemple de remedii naturiste includ:

• mierea – este un puternic agent antiinflamator și antiseptic natural; poate ajuta la reducerea umflăturii și la prevenirea infecțiilor; aplicați o cantitate mică de miere direct pe înțepătură, lăsați-o să acționeze timp de 10-15 minute, apoi clătiți
• bicarbonatul de sodiu – are proprietăți alcaline care pot neutraliza acizii din veninul insectelor, ameliorând mâncărimea și iritația; amestecați o linguriță de bicarbonat de sodiu cu puțină apă pentru a forma o pastă groasă, aplicați pasta pe înțepătură și lăsați-o să se usuce, clătiți după 10-15 minute
• oțetul de mere – este cunoscut pentru proprietățile sale astringente și antiseptice, putând ajuta la calmarea mâncărimii; aplicați oțet de mere diluat (o parte oțet la o parte apă) pe o dischetă de bumbac și tamponați zona înțepată; nu folosiți oțet nediluat pe pielea iritată sau cu răni deschise
• aloe vera – gelul proaspăt de aloe vera este un calmant excelent pentru piele, având proprietăți antiinflamatorii și de vindecare; tăiați o bucată dintr-o frunză de aloe și aplicați gelul direct pe înțepătură, repetați de mai multe ori pe zi
• busuiocul – frunzele de busuioc conțin compuși cu proprietăți antiinflamatorii și antipruriginoase; zdrobiți câteva frunze proaspete de busuioc între degete pentru a elibera uleiurile esențiale, apoi aplicați-le direct pe înțepătură
• pliculețele folosite de ceai verde – taninurile din ceaiul verde au proprietăți astringente și antiinflamatoare; după ce ați folosit un pliculeț de ceai verde, lăsați-l să se răcească, la temperatura camerei sau chiar la frigider, și aplicați-l direct pe înțepătură
• uleiuri esențiale diluate – anumite uleiuri pot avea efecte benefice în caz de înțepături: uleiul de lavandă (antiinflamator, calmant), uleiul de arbore de ceai (antiseptic, antiinflamator), uleiul de mentă (calmant, poate oferi o senzație de răcorire ce ameliorează mâncărimea); acestea trebuie întotdeauna diluate într-un ulei purtător (ex: de cocos, de măsline) înainte de aplicarea pe piele

Remediile naturiste pot oferi o alinare rapidă pentru disconfortul minor cauzat de înțepăturile de insecte. Ele reprezintă o primă linie de apărare accesibilă și potrivită pentru majoritatea persoanelor. Cu toate acestea, conștientizarea limitărilor lor și capacitatea de a recunoaște semnele care necesită intervenție medicală sunt esențiale pentru a asigura o gestionare sigură și eficientă a oricărei înțepături de insectă.