Boagiu: O SĂ MERG ACASĂ PE AUTOSTRADĂ. Câţi kilometri promite Ministrul Transporturilor

După doisprezece ani de lucrări întrerupte şi de termene amânate, autorităţile anunţă că vor finaliza, la anul, Autostrada Soarelui (A2), ce va lega Bucureştiul de Constanţa."Până la sfârşitul anului 2011 vom pu-tea merge cu toţii de la Bucureşti la Constanţa pe autostradă. Nu vom mai accepta nici o întârziere şi am somat firmele să-şi facă treaba. Anul viitor în decembrie voi putea merge şi eu acasă pe autostradă", a declarat, pentru gândul, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Termenul îl amână pe cel al fostului deţinător al portofoliului de la Transporturi, Radu Berceanu.

3 afișări
Imaginea articolului Boagiu: O SĂ MERG ACASĂ PE AUTOSTRADĂ. Câţi kilometri promite Ministrul Transporturilor

Boagiu: O SĂ MERG ACASĂ PE AUTOSTRADĂ. Câţi kilometri promite Ministrul Transporturilor

El promitea că turiştii vor putea merge la mare cu automobilul, încă din vara lui 2011. În plus, la finalul mandatului Berceanu afirma că, "în privinţa autostrăzilor, până la sfâr-şitul anului, indiferent cine va fi mi-nistru, vom finaliza vreo 40 şi ceva de kilometri".

Citeste toata stirea pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici