Răspunsul lui Ciolacu, întrebat dacă vor mai creşte salariile bugetarilor

Trebuie categoric intervenit la impozitarea muncii în România, mai ales pentru cei cu venituri mici, spune premierul Marcel Ciolacu, întrebat la Braşov despre recentele proteste şi despre posibilitatea unei noi creşteri a salariilor bugetarilor.

2293 afișări
Imaginea articolului Răspunsul lui Ciolacu, întrebat dacă vor mai creşte salariile bugetarilor

Răspunsul lui Ciolacu, întrebat dacă vor mai creşte salariile bugetarilor

„Nu. Din punctul meu de vedere cred că prioritatea este în acest moment este ca Banca Mondială să termine studiul, pe care îl înaintează Comisiei, avem în cererea de plată numărul 4 trecută reforma şi o nouă lege a salarizării. Până atunci, e adevărat, avem discuţii în marja legii 153”, a rpspuns prim*ministrul.

Acesta a vorbit despre o „abordare greşită”, pentru că „neputinţa în colectare, neputinţa de a avea în sfârşit digitalizare la ANAF a dus la o decizie total greşită: aceea de a mări fiscalitatea unde se colectează cel mai bine”.

„S-a ajuns ca munca să fie impozitată cel mai mult. Total incorect, pentru că impozitarea este uniformă indiferent de venituri. De aceea sunt ferm convins că în perioada următoare şi de săptămâna aceasta voi începe discuţiile cu partenerii sociali pentru a reaşeza lucrurile. Dar acest lucru eu nu doresc să îl fac cum au făcut alţii, respectiv să luăm nişte decizii pe colţul mesei pe care pe urmă le vom plăti prin creşterea inflaţiei. Şi pe urmă să reaşezăm lucrurile într-o normalitate. Nu poţi să plăteşti aceeaşi impozitare când ai salariul minim pe economie şi când ai peste 20.000 de lei”, a adăugat Ciolacu.

Premierul a precizat că, pentru a nu avea discuţii cu liberalii, „nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, în schimb se vor da deduceri pentru cei cu veniturile mai mici, paleta va fi mai mare”.

„Categoric trebuie să intervenim la impozitarea muncii în România, mai ales pentru cei cu venituri mici - aproape o treime din români -”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici