LANŢUL DOSARELOR PENALE: Sindicaliştii se toarnă între ei la Parchet

În ultimele luni, lideri sindicali din poliţie şi vamă s-au acuzat reciproc nu doar de corupţie, ci şi că ar fi furat sume frumuşele din contribuţiile celor pe care-i reprezintă. Iar o parte dintre aceste acuzaţii s-au transformat în dosare penale care-i vizează pe toţi cei care s-au încumetat să treacă pragul Parchetelor pentru a-şi "anihila" adversarii în lupta sindicală.

4 afișări
Imaginea articolului LANŢUL DOSARELOR PENALE: Sindicaliştii se toarnă între ei la Parchet

LANŢUL DOSARELOR PENALE: Sindicaliştii se toarnă între ei la Parchet

Este şi cazul a doi dintre cei mai vocali preşedinţi de organizaţii din poliţie şi vamă: Vasile Lincu, preşedintele sindicatului "Pro Lex", şi Florin Vîlnei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Poliţie.Astfel, Vîlnei l-a acuzat pe Lincu că ar fi furat "1,5 sau 2 miliarde de lei vechi" din fondurile sindicatului. La rândul său, Lincu l-a reclamat pe Vîlnei că, în perioada 2005-2009, cât a lucrat la "Pro Lex", ar fi falsificat ştampila sindicatului şi semnătura sa pentru a vira în conturile unei firme de dulciuri "peste 700 de milioane de lei vechi", tot din banii organizaţiei.

Citeste toata stirea pe www.evz.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici