Războiul expulzărilor

Ultimul gest de intoleranţă la orice prezenţă românească în Republica Moldova făcut de autorităţile de la Chişinău este expulzarea a doi preoţi români care aparţin Mitropoliei Basarabiei. Autorităţile comuniste de la Chişinău au expulzat de Sărbători doi preoţi români care activau în cadrul Mitropoliei Basarabiei, pe motiv că respectivii slujitori ai bisericii nu au obţinut permis de muncă de la autorităţile moldovene. Preoţii sunt parohul bisericii din satul Manta şi cel al bisericii din satul Vadul lui Isac, ambele din raionul Cahul.

1 afișare
Imaginea articolului Războiul expulzărilor

Războiul expulzărilor

Preotul Iulian Budescu, care, din 2001, este parohul bisericii din Manta, a fost informat de poliţie despre o decizie a Ministerului de Interne prin care este obligat să părăsească în zece zile teritoriul Republicii Moldova, cu interdicţie de a mai trece Prutul timp de trei ani. El trebuie să părăsească Republica Moldova cel mai târziu până la data de 6 ianuarie, iar, în caz contrar, va fi expulzat cu forţa de poliţie. Preotul a spus că va contesta decizia de expulzare a autorităţilor de la Chişinău. O măsură similară a fost aplicată şi parohului din satul Vadul lui Isac, căruia grănicerii moldoveni i-au interzis să revină în Republica Moldova. Decizia de expulzare a prelaţilor survine la doar câteva săptămâni după ce Chişinăul a expulzat doi diplomaţi români.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici