Un milion de euro în doi ani!

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat joi seara, la postul sport.ro, că selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, va fi cel mai bine plătit tehnician din ţara noastră, urmând să primească în doi ani peste un milion de euro. Speriaţi că Victor Piţurcă ar putea fi tentat să dea curs uneia dintre numeroasele oferte pe care le-a primit în această toamnă, după ce a calificat naţionala României la Euro 2008, şefii FRF s-au decis să bage adânc mâna în buzunare pentru ca tricolorii să aibă şi în viitor acelaşi antrenor.

1 afișare
Imaginea articolului Un milion de euro în doi ani!

Un milion de euro în doi ani!

În acest sens, Mircea Sandu i-a oferit lui Piţurcă un nou contract, mult mai avantajos din punct de vedere financiar faţă de precedentul, şi susţine că selecţionerul îl va semna în curând. "Va fi cel mai mare salariu al unui antrenor din România, vor fi premieri consistente, indemnizaţii de meci destul de bune, astfel că în doi ani va depăşi milionul. Indiscutabil, Piţurcă e antrenorul anului, iar dintre tehnicienii echipelor de club, l-aş nominaliza pe Dan Petrescu", a declarat "Naşul".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici