Sexul oral creşte riscul apariţiei cancerului. Cele cinci semne prin care boala poate fi depistată

  • Există dovezi tot mai clare care arată faptul că infectarea cavităţii bucale cu virusul Papiloma uman (HPV) provoacă majoritatea cazurilor de cancer
  • Virusul poate fi răspândit prin intermediul sexului oral
  • Totodată, infecţia cu HPV este extrem de comună
23538 afişări
Imaginea articolului Sexul oral creşte riscul apariţiei cancerului. Cele cinci semne prin care boala poate fi depistată

Sursa FOTO: Unsplash Joey Nicotra

În jur de un caz din patru de cancer al gurii şi unul din trei cazuri ale cancerului gâtului au legătură cu HPV, datele arătând că în cazul pacienţilor mai tineri majoritatea îmbolnăvirilor de cancer al gâtului sunt provocate de HPV. 

Anna Middleton, igienist dentar de top şi fondator al London Hygienist spune că „nu trebuie să ne prefacem să acest lucru nu se întâmplă”, scrie The Sun.

„Există dovezi puternice privind creşterea cazurilor de cancer al gurii, în special în rândul oamenilor mai tineri, cauzată de HPV. Oamenii trebuie să fie precauţi atunci când se implică în activităţi sexuale şi trebuie să-şi ia măsuri de precauţie”, a declarat Middleton.

HPV este transmis de la om la om prin contactul cu pielea precum şi contactul sexual, nefiind nevoie de penetrare pentru ca cineva să fie infectat cu virusul Papiloma uman.

Semnele infecţiei cu HPV şi ale cancerului oral:

HPV nu prezintă simptome, aşa că o persoană nu poate şti cu certitudine dacă este infectată. Totodată, infecţia cu virusul Papiloma uman este extrem de comună.

De fapt, majoritatea oamenilor vor contracta un tip de HPV de-a lungul vieţii lor.

În cazul femeilor, testarea HPV face parte din examenul medical cervical dar nu există o analiză de sânge care poate arăta infectarea cu HPV. Aşadar, în cazul în care există îngrijorări, femeile ar trebui să se prezinte la medicul de familie.

De asemenea, Anna Middleton a explicat care sunt semnele la care ar trebui să fim atenţi:

1. Pete pe limbă

O pată albă sau roşie în interiorul gurii sau pe limbă ar putea fi un semn al cancerului oral. Dacă aceste pete persistă mai mult de trei săptămâni, persoana în cauză ar trebui să se prezinte de urgenţă la un medic stomatolog. Deseori, aceste pete nu sunt însoţite de durere şi pot rămâne nedectate. În plus, astfel de pete sunt de multe ori inofensive dar câteodată precanceroase.

2. Ulcere care nu se vindecă

Ulcerele gurii sunt răni dureroase şi chiar dacă pot provoca discomfort aceste leziuni pot dispărea de la sine după o săptămână de la apariţie. Totuşi, dacă rănile devin tot mai grave, acesta ar putea fi un semn al cancerului. 

Astfel de leziuni apar de obicei pe limbă sau sub aceasta, dar pot fi găsite şi în alte părţi ale cavităţii bucale. 

3. O inflamaţie în gură

Dacă o inflamţie în gură persistă pentru mai mult de trei săptămâni, este nevoie de o consultaţie la medic. Virusul Papiloma uman poate cauza excrescenţă în cavitatea bucală, iar acestea nu sunt durereoase dar imediat ce sunt descoperite trebuie tratate şi înlăturate pentru că pot duce la cancer. 

Regula generală este: Dacă ceva anormal persistă pentru mai mult de trei săptămâni este nevoie de asistenţă medicală. 

4. Durere când înghiţi

Există multe cauze ale durerii la îngjiţire iar majoritatea acestora sunt asociate cu răceli sau infecţii ale sinusurilor. Cu toate acestea, chiar dacă astfel de cazuri sunt rare, durerea la înghiţire poate fi un semn al cancerului. Dacă aceste simptome persistă de ceva timp, trebuie cerută părerea unui profesionist medical. 

5. O umflătură în gât

Cunoscută drept „Globus pharyngis”, aceasta este senzaţia unei umflături în gât sau a unui obiect care e blocat acolo, însă nu există nicio obstrucţie anume. De obicei, cancerul gurii şi cel al gâtului se dezvoltă la oamenii care au şi alţi factori de risc precum fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi antecedente de infecţie cu HPV. 

Aşadar, dacă prezentaţi unele dintre simptomele menţionate mai sus, trebuie să cereţi cât mai repede sfatul unui specialist. 

Descoperirea cancerului în fazele iniţiale este egală cu cele mai bune şanse de vindecare. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici