Tratament pentru COVID? Pfizer a anunţat că medicamentul său antiviral s-a dovedit a fi foarte eficient

Pfizer anunţă că medicamentul său antiviral pentru tratarea COVID-19 s-a dovedit a fi foarte eficient în prevenirea îmbolnăvirilor grave în rândul persoanelor cu risc care au primit medicamentul la scurt timp după ce au avut simptomele.

2318 afișări
Imaginea articolului Tratament pentru COVID? Pfizer a anunţat că medicamentul său antiviral s-a dovedit a fi foarte eficient

Pfizer a anunţat că medicamentul său antiviral pentru tratarea COVID-19 s-a dovedit a fi foarte eficient

Pastila antivirală este a doua de acest tip care se dovedeşte a fi eficientă împotriva Covid. Se pare că este mai eficientă decât cea de la Merck, care aşteaptă autorizarea federală, conform The New York Times.

Medicamentul Pfizer, care va fi vândut sub denumirea comercială Paxlovid, a redus riscul de spitalizare sau deces cu 89% când a fost administrat în primele 3 zile de la debutul simptomelor.

Pfizer a declarat că o comisie independentă de experţi care a monitorizat studiul clinic a recomandat ca cercetarea să fie oprită mai devreme, deoarece beneficiile medicamentului pentru pacienţi s-au dovedit convingătoare. Compania a precizat că intenţionează să prezinte datele cât mai curând posibil la Food and Drug Administration pentru a obţine autorizaţia în Statele Unite.

„Rezultatele sunt într-adevăr dincolo de cele mai nebuneşti vise", a declarat Annaliesa Anderson, un director executiv al Pfizer.

Ea şi-a exprimat speranţa că Paxlovid „poate avea un impact important pentru a contribui la revenirea vieţii la normal”.

Tratamentul ar putea deveni disponibil în următoarele câteva luni, deşi este posibil ca stocurile să fie limitate la început. Pastilele Pfizer şi Merck se adresează atât pacienţilor consideraţi cu risc ridicat, cum ar fi cei cu vârsta de peste 60 de ani sau, cât şi celor care au alte afecţiuni precum obezitatea, care îi fac mai predispuşi la consecinţe grave ale Covid.

Noile pastile, care reduc drastic spitalizările, ar putea contribui la „coborârea cortinei peste faza cea mai severă a pandemiei”, cel puţin în ţările bogate, unde cei mai mulţi adulţi au fost vaccinaţi.

Pfizer şi Merck au declarat că au început deja să producă medicamentele şi intenţionează să îşi intensifice producţia în cursul anului viitor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici