28 de persoane reţinute după cele 128 de percheziţii în reţeaua sălilor de jocuri de noroc

  • 28 de persoane au fost reţinute după cele 128 de percheziţii care au avut loc miercuri în reţeaua sălilor de jocuri de noroc.
  • La percheziţii s-au găsit cocaină, arme şi peste 500.000 de euro.
  • Cei care câştigau mulţi bani în sălile de joc nu intrau în posesia lor.
1083 afișări
Imaginea articolului 28 de persoane reţinute după cele 128 de percheziţii în reţeaua sălilor de jocuri de noroc

28 de persoane reţinute după cele 128 de percheziţii în reţeaua sălilor de jocuri de noroc

În urma celor 123 de percheziţii făcute miercuri, poliţiştii şi procurorii DIICOT au confiscat 8 punguţe de cocaină, 40 de kg petarde, o armă cu glonţ fără autorizare, cu încărcător şi 2 cartuşe, 2 arbalete, arme albe şi peste 500.000 de euro.

Au fost reţinute 28 de persoane, iar faţă de 7 persoane procurorul a dispus control judiciar.

Percheziţiile au vizat locuinţele şi imobilele deţinute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice, în Bucureşti şi judeţele Prahova, Braşov, Iaşi, Suceava, Botoşani, Tulcea, Constanţa, Cluj, Timiş, Vrancea, Buzău, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Bacău, Mureş şi Sălaj, într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe, distrugere şi favorizarea făptuitorului.

„În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2018, ar fi fost constituit, la nivel naţional, un grup infracţional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracţiuni de şantaj, având ca obiect domeniul jocurilor de noroc. Membrii grupului, prin aplicarea a diferite forme de şantaj reprezentanţilor unor societăţi comerciale, ar fi urmărit eliminarea concurenţei în acest domeniu. De asemenea, prin folosirea unor metode similare şi întrebuinţarea de acte de violenţă, aceştia ar fi împiedicat anumiţi clienţi, care realizau câştiguri însemnate, să intre în posesia acestora. Totodată, ar fi interzis clienţilor care generau probleme să revină în sălile de jocuri, ce erau controlate de membrii grupului infracţional organizat şi ar fi recuperat de la aceştia prejudiciile aduse bunurilor din localuri”, informează Poliţia Capital.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici