A început „a şasea extincţie în masă” de pe Pământ - studiu

  • Cele mai recente simulări terestre ale oamenilor de ştiinţă dezvăluie efecte de coextincţie ale încălzirii globale care nu au fost calculate până acum.
  • Aproape 18% din toate speciile de vertebrate vor dispărea până la sfârşitul secolului, spun experţii.
  • Privind mai aproape, calculele arată că 6% şi 10% din speciile de animale vor dispărea până în 2050.
44735 afișări
Imaginea articolului A început „a şasea extincţie în masă” de pe Pământ - studiu

A început „a şasea extincţie în masă” de pe Pământ - studiu

În timp ce discuţiile din cadrul conferinţei ONU privind biodiversitatea, COP15, continuă la Montreal, a fost publicat un nou studiu ştiinţific care prezice că, până în anul 2100, 17,6 % din specii vor dispărea.
 
Extincţia speciilor nu este o problemă nouă, lista roşie a UICN (Uniunea internaţională pentru conservarea naturii) constatând că peste 28% din speciile de floră şi faună examinate - mai mult de 42.100 în total - sunt în pericol de dispariţie.
 
Totuşi, acest ultim studiu, publicat acum trei zile în „Science Advances”, este inovator prin utilizarea tehnologiei de modelare, cartografiind reţelele alimentare complexe şi impactul asupra speciilor locale în diferite condiţii legate de schimbările climatice. 
 
Oamenii de ştiinţă care au realizat studiul au modelat sute de simulări terestre populate de peste 33.000 de specii. În urma acestor simulări, ei prezic că între 6% şi 10% din speciile de animale vor dispărea până în 2050, iar între 13% şi 27% vor dispărea până în 2100, în funcţie de rezultatul diferitelor scenarii plauzibile privind schimbările climatice. 
 
În articol s-a constatat că cea mai mare cauză a dispariţiei speciilor este reprezentată de schimbările climatice, cu aproximativ 62%, urmată de extincţiile secundare (20%), de extincţia locală datorată concurenţei cu speciile invazive (14%) şi de schimbarea utilizării terenurilor (4%). 
 

Animalele se adaptează, dar nu pot ţine pasul cu schimbările climatice bruşte 

 
Studiul oferă o analiză fină a reţelelor de specii care interacţionează între ele, precum şi o serie de scenarii simulate în care s-a demonstrat că multe animale sunt capabile să se adapteze la condiţiile meteorologice din anul precedent. Cu toate acestea, în timp ce capacitatea de a se adapta în acest mod a însemnat că animalele au fost robuste la condiţii meteorologice constante, modelul a arătat că acestea nu se descurcă la fel de bine atunci când sunt supuse la schimbări bruşte. 
 
Deşi acest model este foarte interesant pentru cercetarea climatică, permiţându-ne să ne facem o idee mai clară despre impactul pe scară largă al diferitelor scenarii privind emisiile de carbon, el are totuşi limitele sale. Cercetătorii explică faptul că modelul nu produce o „replică a Pământului”, ci urmăreşte să construiască un „Pământ plauzibil din punct de vedere ecologic”.
 
Acesta nu este un glob de cristal care arată viitorul Pământului, ci „proiectează scenarii potenţiale bazate pe diferite ipoteze” (predominant nivelurile emisiilor de carbon) şi „dezvăluie procesele care stau la baza acestor rezultate”, explică cercetătorii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici