Accident cu doi tineri morţi în Iaşi: Şoferul nu avea carnet, iar maşina era furată

Şoferul maşinii care a intrat în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un stâlp în localitatea Şcheia, judeţul Iaşi, nu avea permis de conducere, iar maşina era furată, susţin poliţiştii. Accidentul s-a soldat cu doi morţi.

298 afișări
Imaginea articolului Accident cu doi tineri morţi în Iaşi: Şoferul nu avea carnet, iar maşina era furată

ARHIVA MEDIAFAX FOTO

IPJ Iaşi a anunţat că din verificările efectuate a rezultat faptul că un autoturism ar fi intrat într-un stâlp electric, apoi într-un gard. În urma accidentului, o persoană a fost rănită, iar alte două au murit.

„În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că persoana care ar fi condus autoturismul, nu ar deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a transmis Poliţia Iaşi.

Conform acesteia, din verificări a rezultat faptul că autoturismul care se afla parcat pe un teren de pe raza comunei Alexandru Ioan Cuza, având cheile în contact, şi ar fi fost sustras fără acordul proprietarului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis.

Cercetările în acest caz continuă.

ISU Iaşi a anunţat duminică dimineaţa că, la sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului, maşina era răsturnată pe cupolă, două victime erau inconştiente, încarcerate, iar cea de-a treia era conştientă, în stare de soc, cu diverse fracturi, fiind preluată de către un echipaj medical SAJ.

Cele două victime au fost descarcerate şi s-au aplicate manevre de resuscitare, însă au fost declarate decedate.

În accident au fost implicaţi trei tineri cu vârste de 15, 17 şi 21 de ani. Băiatul în vârstă de 17 ani a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copiii „Sf Maria” Iaşi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici