Bărbatul care este administratorul adăpostului din Prejmer a fost găsit într-un apartament din Braşov şi conduc la audieri.
„În acest moment este audiat, urmând ca, sub coordonarea procurorului de caz, să fie dispuse măsurile legale”, a precizat Alina Ivan, purtător de cuvânt IPJ Braşov.
Potrivit IPJ Braşov, cercetările se fac pentru „uciderea animalelor cu intenţie, fără drept”.
17 cadavre canine au fost găsite, joi, într-un adăpost din Prejmer, judeţul Braşov. Alte animale fost găsite în viaţă, dar erau înfometate, deşi în interior erau saci întregi nedesfăcuţi cu mâncare pentru câini.
Câteva imagini au fost postate pe Facebook de către Andrea Duţă, preşedinte al unei asociaţii, care mai apoi a şi sesizat Poliţia şi Direcţia Sanitar-Veterinară (DSV) Braşov. Adăpostul a fost sigilat, iar vineri specialişti din cadrul DSV au făcut o cercetare amănunţită pentru prelevare de probe.
Potrivit Andrei Duţă, în adăpostul din Prejmer erau mai mulţi câini, sponsorizaţi de organizaţii din Anglia.