Adolescentul care şi-a împuşcat mortal prietenul a tras cu intenţie (Video)

Adolescentul de 14 ani din Tătuleşti, judeţul Olt, a recunoscut în faţa anchetatorilor că a tras cu intenţie asupra copilului de şapte ani omorându-l, după ce legiştii au stabilit că victima a fost împuşcată în obraz de la mică distanţă, deşi iniţial afirmase că băieţelul s-a împuşcat singur.

585 afișări
Imaginea articolului Adolescentul care şi-a împuşcat mortal prietenul a tras cu intenţie (Video)

Adolescentul care şi-a împuşcat mortal prietenul a tras cu intenţie (Video)

Procurorul Eugen Iacobescu, de la Parchetul Tribunalului Olt, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX că adolescentul a recunoscut în faţa anchetatorilor că a tras cu intenţie.

"Medicul legist a constatat că puşca a fost aproape de obrazul victimei. De altfel, băiatul a recunoscut că a pus arma în obrazul prietenului său şi a tras", a declarat procurorul Eugen Iacobescu.

Potrivit sursei citate, adolescentul cunoştea tehnica asamblări şi dezasamblării armei, făcând dovada chiar în faţa anchetatorilor.

"Copilul nici nu avea cum să nu recunoască fapta pentru că el a luat arma, care era dezasamblată în trei bucăţi, pe care a asamblat-o, a pus glonţ pe ţeavă, a tras, a scos glonţul pe care l-a pitulat, a dezasamblat puşca, după care s-a spălat de sânge. Noi i-am adus o armă asemănătoare cu cea cu care a tras, care era dezasamblată în trei bucăţi. Ne-a asamblat-o într-un minut şi 50 de secunde", a mai spus procurorul Iacobescu, cel care cercetează cazul.

La ora transmiterii acestei ştiri, adolescentul este internat la Psihiatrie pentru a fi expertizat medico-legal cu scopul de a se stabili dacă a avut discernământ în momentul în care a tras cu arma.

El este cercetat pentru omor şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Tatăl băiatului, care este agent de pază la Primăria Tătuleşti, judeţul Olt, şi care deţinea arma legal, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

"El a lăsat arma la îndemână şi i-a arătat copilului cum se dezasamblează şi se asamblează o armă. Este cercetat în stare de libertate", a mai spus procurorul Eugen Iacobescu.

Video Stirileprotv.ro


Un copil de şapte ani a fost împuşcat mortal, joi după-amiază, cu o armă de vânătoare, de către un adolescent de 14 ani, din localitatea Tătuleşti, judeţul Olt, în timp ce se jucau.

Din primele cercetări, a reieşit că cei doi copii se jucau cu arma de vânătoare a tatălui băiatului de 14 ani, iar la un moment dat adolescentul a acţionat trăgaciul armei îndreptate spre copilul de şapte ani, care a murit pe loc în urma împuşcăturii.

Potrivit comisarului şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, cei doi copii s-au jucat câteva ore la calculator, iar apoi cel mare, de 14 ani, i-a propus băieţelului să se joace cu arma de vânătoare a tatălui său.

"Băiatul cel mare a descuiat cutia în care se afla arma tatălui său şi a luat-o, apoi a îndreptat-o spre copilul de şapte ani şi a tras, acesta murind pe loc", a declarat comisarul Claudia Radu.

Imediat după incdent, adolescentul nu a putut relata coerent ce s-a întâmplat, fiind în stare şoc, ulterior declarându-le anchetatorilor că prietenul său de joacă, care împlinise şapte ani în data de 19 februarie, s-a împuşcat singur cu arma de vânătoare pe care adolescentul a recunoscut că a luat-o dintr-o cutie a tatălui său.

Procurorii criminalişti exclud însă varianta ca băiatul de şapte ani să se fi împuşcat singur, după ce au făcut primele cercetări.

"Nu este adevărat. Excludem această variantă pentru că leziunea este în obraz, victima are 1,20 metri, iar arma este mult mai mare decât el. Dacă s-ar fi autoaccidentat prin împuşcare, glonţul ar fi trebuit să intre prin obraz şi să iasă prin partea superioară a cutiei craniene. În fapt, glonţul a intrat prin obraz şi a ieşit prin ceafă. Autorul este un băiat înalt, are în jur de 1,65 - 1,70 m, a îndreptat arma spre el şi l-a împuşcat în faţă şi glonţul a ieşit prin ceafă", a declarat, joi seară, procurorul Eugen Iacobescu.

Primele concluzii ale anchetei desfăşurate de poliţişti şi procurori în comuna Tătuleşti din judeţul Olt arată că adolescentul cunştea locul unde tatăl sau avea arma de vânătoare.

Întrebat despre modalitatea în care adolescentul de 14 ani a ajuns la cutia în care era arma de vânătoare, Iacobescu a declarat că băiatul ştia unde sunt cheile.

"Arma trebuia ţinută sigilată, sub lacăt. Taică-său ne-a declarat că arma era asigurată, că era cu lacăt, dar băiatul ştia unde sunt cheile. Tatăl poate fi cercetat pentru ucidere din culpă sau complicitate la omor, iar copilul va răspunde pentru omor, faptă pedepsită de la zece la 20 de ani închisoare, dar pentru că este minor, fapta se pedepseşte cu închisoare de la cinci la zece ani. Urmează să-l internăm mâine (n.r. -vineri) în Spitalul de Psihiatrie şi să-i facem expertiză, pentru că minorii de la 14 la 16 ani răspund penal numai dacă se dovedeşte că au avut discernământ. În cazul nostru, trebuie să dovedim că a avut discernământ", mai declara, joi seară, procurorul criminalist.

Potrivit sursei citate, anchetatorii aşteaptă rezultatul expertizei medico-legale psihiatrice, după care urmează să dispună trimiterea în judecată a adolescentului.

Citeşte şi

Copil de şase ani împuşcat mortal de un adolescent (Video)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici