Agentul de poliţie care a împuşcat opt oameni şi a ucis doi a obţinut permis de port armă când nu era necesar avizul medical. În luna ianuarie medicul i-a prescris antidepresive

În 2010, când agentul de poliţie Gheorghe Vlădan - care a împuşcat mortal două persoane şi a rănit alte şase - a obţinut permis de port armă, nu era necesar avizul medical pentru eliberarea documentului, iar procurorii verifică această situaţie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

2630 afişări
Imaginea articolului Agentul de poliţie care a împuşcat opt oameni şi a ucis doi a obţinut permis de port armă când nu era necesar avizul medical. În luna ianuarie medicul i-a prescris antidepresive

Agentul de poliţie care a împuşcat opt oameni şi a ucis doi a obţinut permis de port armă când nu era necesar avizul medical. În luna ianuarie medicul i-a prescris antidepresive (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Poliţistul Gheorghe Vlădan - şofer la Centrul medical de diagnostic şi tratament Dr. N. Kretzulescu-Policlinica Ministerului Administraţiei şi Internelor - s-a aflat în luna ianuarie în concediu medical, doctorul prescriindu-i antidepresive, au mai spus sursele citate.

În 1 martie soţia poliţistului, Florina Vlădan, a formulat o plângere la Poliţie, unde a comunicat faptul că bărbatul său este deţinător de armă de foc, spunând că este ameninţată de acesta. Femeia introdusese acţiune de divorţ, la Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, primul termen fiind stabilit pentru 7 martie.

Luni, 5 martie, în jurul orei 15.30, într-o criză de gelozie Gheorghe Vlădan a intrat în coaforul unde soţia sa lucra. Casiera a încercat să-l dea afară, iar poliţistul a scos pistolul pe care îl purta la spate şi i-a tras un glonţ în cap, femeia decedând pe loc.

Apoi poliţiştul a ţintit-o pe soţia sa, Florina, în care a tras trei focuri de armă, după care Gheorghe Vlădan a continuat să tragă în celelate persoane din zonă, rănind şase.

El ar fi tras zece gloanţe cu pistolul său Glock de 9 milimetri, pe care îl deţinerea din luna octombrie 2010.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împreună cu poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, urmează să reia marţi cercetarea la faţa locului pentru a stabili traseul gloanţelor. Totodată înregistrările video vor fi vizionate pentru a stabili cum s-au petrecut faptele lui Vlădan, reţinut sub acuzaţiile de omor calificat şi omor deosebit de grav.

După ce a plecat din coafor, Vlădan s-a dus în clădirea Transelectrica din apropiere, unde i-a pus paznicului pistolul pe masă, apoi l-a sunat pe fiul său, spunându-i ce a făcut.

La rândul său, paznicul a sunat la 112 alertând autorităţile.

Vlădan s-a predat, iar procurorii l-au audiat, apoi l-au dus la Institutul de Medicină Legală, pentru recoltare de porbe, după ce poliţistul le-a spus că i s-au recomandat de medic antidepresivele.

Luni noapte, poliţistul Gheorghe Vlădan a fost readus la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiat, după ce i-au fost recoltate, luni seara, probe biologice la Institutul de Medicină Legală, pentru a se stabili dacă se afla sub influenţa alcoolului sau a drogurilor la momentul atacului armat.

Marţi, până la ora 3.00 a durat audierea, Vlădan dând declaraţie în faţa anchetatorilor pe formular de inculpat, după care a fost dus în arestul Direcţiei cercetări penale, urmând ca marţi procurorii să propună arestarea poliţistului.

Prim-adjunctul procurorului general al României, Marius Iacob, a afirmat că agentul de poliţie Gheorghe Vlădan a fost de acord să dea declaraţie în dosar, luni seara, în prezenţa unui avocat din oficiu, totodată, alte şapte persoane, martore la atacul armat, au fost audiate la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Potrivit procurorului Iacob, cei şapte martori se aflau la momentul atacului armat în coafor, unde agentul de poliţie a tras cu arma, împuşcând opt persoane.

Gheorghe Vlădan va fi supus unei expertize prishiatrice în cursul zilei de marţi, la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", conform procedurii obligatorii într-un caz de omor.

Potrivit lui Marius Iacob, agentul de poliţie a fost testat psihologic în anii 2007 şi 2011, fiind declarat apt pentru a fi conducător auto la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Iacob a precizat că Vlădan deţinea din octombrie 2010 un pistol Glock de 9 milimetri, achiziţionat dintr-un magazin de specialitate, după ce primise permis de port armă. Dosarul în baza căruia poliţistului i-a fost eliberat permisul de port armă a fost solicitat de anchetatori de la Poliţia Română.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a declarat, luni, că "personajul" care a deschis focul la coaforul din complexul Perla este poliţist din 2007, angajat din sursă externă. "E un personaj, că nu pot să îi mai spun poliţist, din 2007, angajat din sursă externă. Astea sunt datele până acum", a spus Berca.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici