Al treilea caz de infectare cu virusul Zika a fost confirmat în România / Pacientul a fost externat

Al treilea caz de infectare cu virusul Zika a fost confirmat în România, fiind vorba despre un bărbat care s-a întors în urmă cu câteva zile din Republica Dominicană şi care s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca cu febră şi erupţie tegumentară, anunţă Ministerul Sănătăţii. Pacientul a fost externat întrucât starea sa generală de sănătate era bună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

5104 afișări
Imaginea articolului Al treilea caz de infectare cu virusul Zika a fost confirmat în România / Pacientul a fost externat

Al treilea caz de infectare cu virusul Zika a fost confirmat în România

"Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 ani, care locuieşte la Cluj-Napoca şi a călătorit în Republica Dominicană - zonă activă de transmitere a virusului Zika – în perioada 06 iulie - 13 iulie. A urmat un alt sejur în SUA în perioada 13 iulie - 20 iulie", a anunţat joi Ministerul Sănătăţii.

Bărbatul a revenit în România în data de 21 iulie iar o zi mai târziu s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca cu simptome de febră şi erupţie tegumentară generalizată. Probele prelevate au fost trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino, iar pe 27 iulie rezultatele au dovedit prezenţa virusului Zika.

Sursa citată anunţă că pacientul este în afara oricărui pericol şi reaminteşte că virusul Zika nu se transmite pe calea aerului sau prin contact cu un pacient infectat.

Ministerul Sănătăţii informează din nou că persoanele care călătoresc sau locuiesc în zone cu transmitere activă a virusului Zika trebuie să ştie că virusul se poate transmite prin înţepătură de ţânţar, dar şi prin contact sexual.

"Femeile gravide sau care programează o sarcină nu ar trebui să călătorească în zonele cu transmitere activă a virusului Zika, iar dacă locuiesc într-o regiune cu transmitere a virusului ar trebui să respecte riguros măsurile de împiedicare a contaminării prin înţepătură de ţânţar. (...) Călătorii care revin din zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă doar contacte sexuale protejate în primele 8 săptămâni după revenire în ţară pentru a reduce riscul de a transmite acest virus. Dacă apar simptome compatibile cu infecţia cu virusul Zika ar trebui să respecte abstinenţa/contacte sexuale protejate pentru cel puţin 6 luni", transmite ministerul într-un comunicat de presă.

 Pacientul depistat cu virusul Zika, care a fost internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, a fost externat întrucât starea sa generală de sănătate era bună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj, Irina Filipescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că pacientul respectiv nu reprezintă un pericol.

„Este un pacient de 39 de ani din Cluj-Napoca, iar din primele informaţii rezultă că a fost în Caraibe în luna de miere şi care săptămâna trecută s-a prezentat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj cu erupţie cutanată generalizată, mialgii şi conjunctivită, fără febră, simptomatologie care a debutat la o săptămână după ce s-a întors din concediu. A existat o suspiciune de infectare cu virusul Zika şi a fost izolat şi spitalizat conform protocolului. S-au trimis probe spre analiză la Institutul Cantacuzino şi s-a confirmat, miercuri, infectarea cu virusul Zika. Starea sa generală a fost bună, astfel că pacientul a fost externat, este acasă, nu reprezintă pericol pentru nimeni. Această infecţie se transmite prin muşcătură de ţânţar, or noi nu avem ţânţari de acest tip în România”, a spus Filipescu.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că al treilea caz de infectare cu virusul Zika a fost confirmat în România.
 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici