Alarmă COVID-19 în SUA: peste 100.000 de cazuri pe zi. Cine sunt „guvernatorii iresponsabili”

  • În Florida, spitalele de stat sunt în pragul colapsului, iar numărul de infectări îl depăşeşte pe cel din primul val.
  • Măsurile de protecţie cerute de preşedintele Joe Biden sunt subminate, spun analiştii, de către rivalii săi politici din partidul lui Donald Trump.
  • Guvernatorii Ron De Santis (Florida), Kristi Noem (Dakota de Sud) şi Greg Abbott (Texas) au ales varianta relaxării.
1995 afișări
Imaginea articolului Alarmă COVID-19 în SUA: peste 100.000 de cazuri pe zi. Cine sunt „guvernatorii iresponsabili”

Alarmă COVID-19 în SUA: peste 100.000 de cazuri pe zi. Cine sunt „guvernatorii iresponsabili”

La Sturgis, Dakota de Sud, în fiecare lună august are loc cel mai popular raliu de motociclete din America. De la concurenţi la turişti, sunt aşteptaţi peste 700.000 de oameni în weekend, fără obligaţia purtării măşti sau a respectării distanţării sociale.

Iar varianta Delta a virusului a dus Statele Unite la peste 100.000 de cazuri noi de infectare pe zi: niciodată atât de multe din februarie şi mai mult decât anul trecut, în primul val al pandemiei.

Raliul de motociclete riscă să devină un eveniment cu risc de infectare având binecuvântarea guvernatorului Kristi Noem, în vreme ce, în alte state americane, viaţa se desfăşoară aproape normal de luni întregi, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Cu toate acestea, Florida guvernatorului Ron De Santis a atins un record de peste 22.000 de cazuri pe zi, cu o creştere a spitalizărilor care aduce din nou spitalele de stat în pragul colapsului.

Dar nu există nicio modificare asupra deciziilor luate, inclusiv cea de pedepsire a celor care forţează personalul spitalului sau cel al vaselor de croazieră să se vaccineze. „Există un fel de isterie, ei descriu situaţia din Florida mai rău decât este cu adevărat”, susţine De Santis, văzut ca un star în devenire al republicanilor care aspiră să devină moştenitorul poziţiei lui Donald Trump la Casa Albă.

De Santis este unul dintre guvernanţii „rebeli” şi „iresponsabili” asupra cărora Joe Biden s-a năpustit în urmă cu câteva zile. „Vă rugăm să ne ajutaţi, dar dacă chiar nu vreţi să colaboraţi, măcar ieşiţi din drum”, a spus Biden, semn că în SUA, mai mult decât în alte ţări, lupta împotriva pandemiei s-a transformat într-o adevărată bătălie ideologică.

La fel ca Ron De Santis, colegul Kristi Noem din Dakota de Sud sau guvernatorul Texasului, Greg Abbott (care a semnat un decret care interzice oricui să introducă cerinţa de vaccinare) sunt mari aliaţi ai fostului preşedinte Trump, care nu şi-a ascuns niciodată scepticismul cu privire la recomandările ştiinţei privind pandemia.

Astfel, harta pandemiei arată America împărţită în două. Şi dacă în state precum New York există o rată mai mare de imunizare şi există noi restricţii severe, în altele, viaţa este normală, în ciuda faptului că o mare parte a populaţiei nu a primit încă prima doză.

În rândul celor nevaccinaţi, noile infecţii lovesc cel mai mult, în proporţie de 98%. Între timp, ca parte a campaniei de vaccinare, multe posturi TV continuă să difuzeze videoclipuri care se vor a fi ”lecţii” pentru cei care se opun vaccinării.

CNN a transmis un filmuleţ care înfăţişează un bărbat intubat care regretă că ar putea muri fără a participa la nunta fiicei sale.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici