Bătaie la o secţie de vot din Dolj, după ce un bărbat l-a pozat pe altul, care ducea oameni la vot

Un bărbat din localitatea Ţuglui, judeţul Dolj, a depus o plângere la poliţie, în care susţine că a fost bătut de un alt bărbat, pe care îl fotografia în timp ce transporta două persoane la vot.

3109 afișări
Imaginea articolului Bătaie la o secţie de vot din Dolj, după ce un bărbat l-a pozat pe altul, care ducea oameni la vot

Bătaie la o secţie de vot din Dolj, după ce un bărbat l-a pozat pe altul, care ducea oameni la vot

Potrivit Poliţiei Dolj, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

„Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Bucovăţ au fost sesizaţi de un bărbat de 42 de ani, din Ţuglui, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din localitate, a fost agresat fizic de un alt bărbat, pe motiv că i-a făcut fotografii, în timp ce transporta două persoane la vot. Din verificările efectuate a rezultat că un bărbat de 49 de ani ar fi transportat un bărbat de 73 de ani, care se deplasa cu ajutorul unui cadru metalic, acesta fiind însoţit şi de fiica sa de 53 de ani, cei doi fiind rude cu cel pe care il transportau. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt IPJ Dolj.

Reprezentanţii USR Dolj susţin că bărbatul agresat este membru al formaţiunii, iar cel care l-ar fi bătut ar fi angajat al Primăriei.

„Colegul nostru de la USR Ţuglui a fost lovit şi agresat de un angajat al Primăriei pentru că a fotografiat oameni care staţionau ilegal în faţa secţiei de votare pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale 2019” , a scris, pe Facebook, Adrian Prisnel, preşedintele USR Dolj.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
bătaie,
votare,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici