Alte două noi cazuri de infectare cu gripă de tip AH1N1

Centrul Naţional de Referinţă pentru Gripă din cadrul Institutului Naţional Cantacuzino a anunţat, luni, Ministerul Sănătăţii că, a confirmat prin teste de laborator încă două cazuri de îmbolnăvire cu virusul gripal AH1N1, fiind vorba de două femei, internate în prezent la Institutul "Matei Balş".

16 afișări
Imaginea articolului Alte două noi cazuri de infectare cu gripă de tip AH1N1

Alte două noi cazuri de infectare cu gripă de tip AH1N1

Cele două femei sunt o tânără de 28 de ani care a sosit de la New York, în 29 mai, şi mama acesteia, în vârstă de 56 ani, care a luat virusul de la fiică, prin transmitere secundară, informează, luni, Ministerul Sănătăţii.

Tânăra este rezidentă la New York, unde este avocat, iar mama ei locuieşte în Sectorul 2 din Bucureşti.

Cele două femei sunt internate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", din Capitală, unde s-a început administrarea terepiei cu antivirale.

Starea generală a pacienţilor este bună, potrivit sursei ctate.

Medicii au început investigaţiile epidemiologice pentru stabilirea contacţilor celor două paciente.

În ultimele 24 de ore, la nivel european, au fost confirmate 32 de cazuri noi de gripă AH1N1, totalul ajungând la 557. Cele 32 de cazuri noi au fost înregistrate astfel: primul caz în Cipru, 2 cazuri în Belgia, 15 în Marea Britanie, 5 in Germania, 6 în Franţa şi câte un caz în Finlanda, Suedia şi Irlanda

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici