Prima pagină » Social » Ambulanță, implicată într-un accident în Timișoara. O asistentă, dar și un bebeluș de o lună, printre răniți

Ambulanță, implicată într-un accident în Timișoara. O asistentă, dar și un bebeluș de o lună, printre răniți

O ambulanță aflată în misiune a fost implicată luni seara într-un accident pe un bulevard din Timișoara.
Sursă foto: Facebok / INFO Trafic Timișoara
Cosmin Pirv
25 aug. 2025, 19:48, Social

Potrivit ISU Timiș, accidentul în care au fost implicate o ambulanță SAJ și un autoturism a avut loc pe B-dul Michelangelo din Timișoara. La fața locului s-a deplasat o autospecială de descarcerare cu trei pompieri.

În urma impactului, o femeie aflată în autoturism a suferit un traumatism cranio-cerebral din autoturism, iar asistenta medicală din ambulanță acuză dureri cervicale.

În ambulanță se afla și un bebeluș de o lună

Potrivit polițiștilor IPJ Timiș, în autospecială se mai afla un băiețel de o lună, care a fost și el dus la spital.

„În urma impactului, conducătoarea auto, asistenta din autospecială și un băiețel de o lună, care se află în autospecială, au fost răniți și transportați la spital”.

Femeia care conducea mașina nu a acordat prioritate ambulanței.

Femeia s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.