Anchetă la Universitatea Bioterra: Doi şefi de lucrări la Drept şi Expertiză produse Alimentare, puşi sub acuzare

Parchetul i-a pus sub acuzare pe Florin Adrian Dulugeac, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra Bucureşti – Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare, şi pe Laura Harcan, şef de lucrări la Facultatea de Drept, în legătură cu divulgarea de subiecte de licenţă.

1123 afișări
Imaginea articolului Anchetă la Universitatea Bioterra: Doi şefi de lucrări la Drept şi Expertiză produse Alimentare, puşi sub acuzare

Anchetă la Universitatea Bioterra: Doi şefi de lucrări la Drept şi Expertiză produse Alimentare, puşi sub acuzare (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)

"În cauză, procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Florin Adrian Gulugeac, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra Bucureşti - Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare, pe care îl acuzã de folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale şi Laura Harcan, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra - Facultatea de Drept, pentru fals intelectual", explică Ministerul Public.

În prezent sunt în derulare percheziţii, fiind vizaţi de cercetări doi profesori universitari, cinci salariaţi din cadrul unei instituţii de învăţământ superior din Bucureşti, respectiv Universitatea Bioterra, care, în cursul zilei de joi vor fi conduşi la sediul Parchetului, iar procurorii vor decide asupra măsurilor procesuale ce se vor impune în cauză.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul  Vâlcea au audiat, până la ora transmiterii acestei ştiri, nouă persoane.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie- iulie, profesorul Dulugeac ar fi furnizat informaţii care nu sunt destinate publicităţii mai multor persoane ce au susţinut examenul de licenţă la Universitatea Bioterra Bucureşti.

De asemenea, acesta cu ajutorul mai multor funcţionari din cadrul universităţii ar fi modificat notele obţinute la susţinerea lucrării de licenţă sau la alte examene semestriale sau anuale, ori a procedat la notarea unor studenţi fără ca aceştia să susţină respectivele examene.

Anchetatorii au făcut 19 percheziţii în Bucureşti - una domiciliară şi alte 18 la Universitatea Bioterra -, una în Olt, una în Drăgăşani şi una în Ilfov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici