Andrei Chiliman, scos de sub urmărire penală în cazul evacuărilor din Piaţa Amzei

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a edilului sectorului 1, Andrei Chiliman, într-un dosar în care societatea Sere Codlea SA a depus plângere penală împotriva sa pentru evacuare nelegală dintr-un imobil din Strada Piaţa Amzei 13, anunţă primăria de sector.

16 afișări
Imaginea articolului Andrei Chiliman, scos de sub urmărire penală în cazul evacuărilor din Piaţa Amzei

Andrei Chiliman, scos de sub urmărire penală în cazul evacuărilor din Piaţa Amzei

Printr-o ordonanţă emisă în 11 iulie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 apreciază că "în sarcina învinuitului Chiliman Andrei Ioan nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 246 Cod Penal, lipsind elementele constitutive ale infracţiunii, atât sub aspectul laturii subiective, cât şi sub aspectul laturii obiective” şi dispune "scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Chiliman Ioan Andrei (..) nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii”.

În argumentaţia sa, Parchetul ţine cont de faptul că prin hotărârea 51 din 2001 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, imobilul situat în Piaţa Amzei 13, care aparţine domeniului public, a fost trecut în administrarea directă a Consiliului Local al Sectoruluii1, iar contractele de închiriere cu destinaţie de spaţii comerciale din imobil urmau să fie preluate de Primăria Sectorului 1, pe bază de protocol.

De asemenea, Parchetul a luat în considerare şi faptul că imobilul urma să intre în consolidare, iar contractele de închiriere ale agenţilor economici care funcţionau în spaţiile cu altă destinaţie din imobil expiraseră şi nu se ajunsese la un acord în ceea ce priveşte valabilitatea acestor contracte. Primarul Sectorului 1 a notificat prin executor judecătoresc comercianţii, în vederea părăsirii spaţiilor respective, "ulterior luând măsura legală a evacuării acestora din spaţiile respective".

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 mai apreciază că dispoziţiile de evacuare ale primarului Sectorului 1 au caracter executoriu, potrivit articolului 68 din Legea 215 din 2001, sub condiţia aducerii la cunoştinţă opiniei publice şi comunicării persoanelor interesate, fapt realizat în cauză, iar aceleaşi dispoziţii “îşi produc pe deplin efectul juridic, nemaifiind necesară existenţa unei hotărâri judecătoreşti de evacuare”.

Pe 26 mai 2006, Andrei Chiliman a emis mai multe dispoziţii prin care s-a dispus evacuarea din spaţiile comerciale ale imobilului situat în strada Piaţa Amzei 13 a unor societăţi comerciale care obţinuseră spaţiile respective cu titlu de chiriaş şi ale căror contracte de închiriere expiraseră. Printre agenţii economici evacuaţi a fost şi societatea Sere Codlea SA.

Pe 1 iunie 2006, reprezentanţi ai Poliţiei Comunitare din Sectorul 1 au evacuat comercianţii din spaţiile respective. După evacuare, pe 13 iunie, Sere Codlea SA a depus o plângere penală împotriva lui Chiliman pentru evacuare nelegală a societăţii, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti prealabile de evacuare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici