Andrei Năstase a renunţat la evenimentul de la Spitalul Floreasca: Tatăl meu mi-a interzis să dau publicităţii "testamentul lui politic"

Fiul cel mai mare a fostului Adrian Năstase, Andrei Năstase, anunţă că nu mai face publică, vineri, la ora 17.00, scrisoarea tatălui său, întrucât acesta i-a interzis acest lucru şi pentru că numărul mare de persoane care doreau să fie prezente ar fi perturbat activitatea Spitalului Floreasca.

3112 afișări
Imaginea articolului Andrei Năstase a renunţat la evenimentul de la Spitalul Floreasca: Tatăl meu mi-a interzis să dau publicităţii "testamentul lui politic"

Andrei Năstase a renunţat la evenimentul anunţat pentru ora 17.00, la Spitalul Floreasca

"Dat fiind numărul foarte mare de PRIETENI care au dorit să participe la întâlnirea de astăzi, din faţa spitalului Floreasca, fapt care ar perturba activitatea spitalului şi a zonelor limitrofe, am decis, acum, să nu mai fac declaraţia publică anunţată. Am decis acest lucru şi pentru că, în această dimineaţă, tatăl meu mi-a interzis să dau publicităţii «testamentul lui politic». Acesta a fost scris într-un moment în care dânsul decisese altceva. Miercuri, Dumnezeu a hotărât ca tata să rămână alături de noi şi ca astăzi să-i putem spune împreună «La mulţi ani!». Vă mulţumesc", a scris Andrei Năstase pe Facebook.

În urmă cu o zi, Andrei Năstase anunţa că vineri va citi la Spitalul Floreasca scrisoarea lăsată de tatăl său, despre care spunea că este "un fel de testament public".

"Voi citi mâine, de ziua tatălui meu, la spitalul unde este internat, scrisoarea lăsată de dânsul....«un fel de testament public»... Doresc să mi se alăture toţi cei care, trecând peste raţiuni politice, pot asculta testamentul celui care, pentru mine, este, înainte, tatăl şi nu politicianul Adrian Năstase. Cred că tata are acum, mai mult ca niciodată, nevoia să ştie că nu este singur. Să simtă de această zi a lui când, cu ajutorul lui Dumnezeu, va putea implini 62 de ani de viaţă că încă sunt oameni care-l privesc ca noi...", scrie Andrei Năstase pe Facebook.

Fostul premier Adrian Năstase împlineşte, vineri, vârsta de 62 de ani. Familia lui Adrian Năstase a fost, vineri dimineaţă, la Spitalul Floreasca, iar fiul cel mare a fostului premier a spus că evenimentul pe care îl anunţase va avea loc la ora 17.00, în faţa Spitalului Floreasca.

Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, vineri, că sfatul său a fost ca evenimentul anunţat de Andrei Năstase să nu aibă loc la spital. "Din ce ştiu, şi conducerea spitalului a fost împotriva acestei decizii. Nu suntem noi în măsură să interzicem", a precizat Brădişteanu.

Mai multe persoane au solicitat autorizaţie pentru un miting, vineri, între orele 16.30 şi 18.30, la Spitalul Floreasca, unde este internat Adrian Năstase, cererea fiind respinsă întrucât nu a fost depusă în timp util pentru a fi aprobată de comisia de specialitate a Primăriei Capitalei.

Reprezentanţii municipalităţi au declarat pentru MEDIAFAX că autorizaţia de miting a fost cerută de patru persoane fizice, vineri, pentru orele 16.30 şi 18.30, în faţa Spitalului Floreasca.

În solicitare se menţiona că la miting vor participa o mie de persoane, au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Cererea pentru mitingul de la Spitalul Floreasca a fost respinsă întrucât nu a fost depusă în timp util pentru a fi aprobată de comisia de specialitate a Primăriei Capitalei.

Solicitarea a fost făcută de Octavian Cazacu, Ioana Cazacu, Maria Catrina şi Horia Bud.

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii".

Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici